Wednesday, July 19, 2023

Vor funcționa modelele BUSH și PUTIN?

Nu mai este un secret pentru nimeni că al 43-lea președinte al USA George Herbert Walker BUSH a fost în intervalul 30 ianuarie  1976 – 20 ianuarie 1977 director al  the Central Intelligence Agency - CIA,   lucru deosebit de interesant pentru cariera unui politician de top. Avea 52 de ani, iar la vârsta de 57 de ani a devenit președinte al USA pentru patru ani, adică un mandat.
În biografia lui Vladimir PUTIN figurează că acesta a fost în intervalul  9 august 1999 – 7 mai 2000 director al Serviciului Federal de Securitate - KGB,  ceea ce arată că evoluția sa politică nu este întâmplătoare. Avea atunci 47 de ani, iar la 48 de ani a devenit președinte al Federației Ruse.
Se știe că serviciile secrete sunt structuri organizaționale unde personalul este selectat și instruit după reguli foarte precise, pentru că activitățile practice pe care lucrătorii de acolo trebuie să le execute presupun calități și pregătire cu totul speciale. La nivelul de conducere al acestor structuri organizatorice sunt, de asemenea, persoane care prin activitatea pe care au desfășurat-o au dovedit calități remarcabile, căci acolo nu este voie să se greșească, iar dinamica presupune decizii rapide, eficiență maximă și gestionarea riguroasă și lucidă a riscurilor.
Eduard HELLVIG a fost directorul Serviciului Român de Informații în intervalul  2 martie 2015 - 3 iulie 2023, funcție pe care a fost numit la 41 de ani și de unde a plecat prin demisie după 8 ani. Unii analiști politici din spațiul mioritic consideră că Eduard HELVIG va prelua partidul, adică PNL în perioada imediat următoare și va fi candidatul PNL la prezidențialele din toamna anului 2024, făcând similitudini între calitățile sale și calitățile altor președinți de state care au avut înainte de a deveni președinți, tangențe cu serviciile secrete din țările lor. Eduard HELLVIG este absolvent al unei facultăți de la Universitatea BABEȘ-BOLYAI, universitate care figurează în multe topuri ale universităților românești pe prima poziție și s-a remarcat în viața politică prin rezultate cu totul deosebite și aici mă refer la eficiența sa apreciată de colegii din PNL. PNL este un partid cu trecut tumultuos, în care președinții sunt aleși rapid în funcție de interesele mari ale partidului, iar lumea din exterior nu a înțeles niciodată această dinamică. Să reamintesc alegerea lui Florin CÎȚU și după șase luni, alegerea lui Nicolae CIUCĂ pe poziția de președinte. Totul este acolo sistem deschis. Rămâne de văzut perioadele următoare cum se vor așeza astrele, adică modul în care PNL va reflecta opțiunile reale ale electoratului românesc. Managementul politic zic e că doar Eduard HELLVIG este cel care trebuie să-și evalueze șansele, iar analiștii politici o să-și răcească gurile cu tot felul de ipoteze și el va face ceea ce consideră că este necesar, fiind un caracter puternic și un bărbat politic matur, determinat, cu vastă experiență, care nu se lasă pradă factorilor de conjunctură.


(19 iulie 2023)

No comments:

Post a Comment