Pe scena politicii din spațiul mioritic au apărut multe femei, dar dintre ele s-au remarcat Mona MUSCĂ, Elena UDREA și Gabriela FIREA, dar toate trei nu au avut noroc. Se zice că norocl și-l face omul cu mâna lui. Așa este. Atunci când te uiți în oglindă și te vezi altcineva decât ești în realitate și dacă te comporți ca ființa pe care o vezi în oglindă și nu ca tine, lucrurile chiar o iau razna rău de tot.
Mona MUSCĂ deja era nu politician, ci un personaj, ceea ce nu convenea celor care doreau să se vorbească exclusiv de ei, drept care i s-au găsit înscrisuri spre securitate și ceea ce avea să fie niște întâmplări ale tinereții universitare, au devenit factor hotărâtor în carieră, deși numele de PETROV mie îmi spune multe, din moment ce șosetele mele nu au fost împuțite niciodată.
Mona MUSCĂ deja era nu politician, ci un personaj, ceea ce nu convenea celor care doreau să se vorbească exclusiv de ei, drept care i s-au găsit înscrisuri spre securitate și ceea ce avea să fie niște întâmplări ale tinereții universitare, au devenit factor hotărâtor în carieră, deși numele de PETROV mie îmi spune multe, din moment ce șosetele mele nu au fost împuțite niciodată.
Elena UDREA avea apariții dintre cele mai ciudate. Ea făcea sarmale, ea dădea cu mopul, ea călărea cai undeva în nord și era pe televizor la TVR1, ea conduceau un Audi Q7, ea împletea, ea oferea rechizite, poșete și-și înfunda tocurile de la pantofi în nisipul plajei. orice a făcut ea, a fost să paveze drumul spre Târgșor.
Gabriela FIREA, jurnalistă la origine, a devenit primar general la București, a avut apariții interesante, dar mie nu mi-a plăcut, căci folosea prea mult verbele la viitor, iar ca primar general a crezut că mă păcălește cerând proiecte mari precum metroul și centura capitalei, deși ea nu dovedise că este în stare să facă o potecă într-o mahala plină de bălți și de noroaie. Treaba cu azilurile au dat-o peste cap și i-au ruinat cariera, din moment ce nu a controlat corect persoanele care gravitau în juru-i.
Deși toate cele trei femei arătau o inteligență specială, nu s-au dovedit a fi prea atente cu cariera lor. Ieșirea din politică a lui Mona MUSCĂ, Elena UDREA și Gabriela FIREA s-a făcut pe ușa din dos, dar fiecare dintre ele, dacă se uită în urmă, cel mult ar avea nostalgii și nimic altceva, căci nimeni nu va mai vorbi peste 50 de ani nici de Mona MUSCĂ, nici de Elena UDREA și nici de Gabriela FIREA, căci niciuna dintre ele nu s-a remarcat prin ceva epic, de mare anvergură.
(01 august 2023)
(01 august 2023)
No comments:
Post a Comment