Acum câțiva ani, un individ de la stabilimentul care se ocupa cu autostrăzile, îmi explica el mie cum nu se construiesc pe meleagurile mioritice autostrăzi, pentru că nu sunt condiții, deși eu am văzut autostrăzi în Polonia, în Suedia, în Finlanda și în Norvegia, unde clima este mai aspră decât la noi.
Când am solicitat tot așa, acum câțiva ani o mică soluție la o problemă simplă, am primit o pagină, pe care o mai am încă, în care mi se dădeau vreo cinci argumente din care ei nu-mi ofereau soluție și misiva era semnat de vreo șapte indivizi, dintre care unul se mai semna și cu titlul de doctor inginer.
Pe mine nu mă interesează să nu se rezolve problema, căci 1.000 de argumente din care să nu mi se rezolve o problemă îmi găsește un țânc de cinci anișori, fără să fie plătit cu salarii babane ca toți cei care m-au dezamăgit pentru cât de incompetenți, comozi și rău voitori sunt.
În acest context, Marcel CIOLACU are posibilitatea să le schimbe managementul hoardelor de trântori care populează structurile organizațiilor bugetare.
Fiecare bugetar trebuie să aibă o fișă a postului cu 10 activități de care răspunde doar el și nu altcineva.
salariul fiecărui bugetar trebuie să depindă strict de activitățile pe care le-a început și pe care le-a dus la bun sfârșit, cu proces verbal de recepție a calității, cu încadrarea în termene și în costuri. Nicio scuză, niciun argument de ne-efectuare nu trebuie acceptat, nici chiar invocarea forței majore, dacă aceasta nu este o pandemie, un cutremur, un taifun sau alt cataclism.
Trebuie stabilite clar sancțiunile care rup lanțul pilelor, rubedeniilor și a altor interese oculte, căci nu mai trebuie să vorbim decât de acțiuni, de calitate, de competență, de profesionalism și de soluții.
Noul management pe care Marcel CIOLACU trebuie să-l implementeze se va baza pe cooperare, pe comunicare, pe coordonare și pe responsabilizarea fiecărui individ, din moment ce sarcina are un singur executant. Noul management trebuie să schimbe radical gândirea celor care activează într-o structură în care principala resursă provine de la bugetul de stat. Există un plan de îndeplinit. Există sarcini pe echipe. Există sarcini pe individ. Totul se cuantifică. Nu există nimic la grămadă, deci se va ști exact fiecare cât a lucrat și calitatea muncii, fie că e muncă de teren, muncă fizică, fie că este muncă de birou, care presupune decizii și lucru cu informație. Management înseamnă:
(30 iulie 2023)
- a gândi,
- a prevedea,
- a planifica,
- a urmări,
- ierarhiza,
- a corecta.
Management nu înseamnă a argumenta de ce nu au fost respectate termenele, de ce au fost depășite cheltuielile, de ce nu s-a executat o lucrare, căci salariul este plătit pentru activităîți realizate, nu pentru scuze, oricât de argumentate ar fi ele. Noul management este managementul acțiunii, al calității, al onoarei și al eficienței, ceea ce presupune o schimbare la 180 de grade.
(30 iulie 2023)
No comments:
Post a Comment