Prin luna martie pew toate televiziunile erau prezentate imagini incredibile cu contesa digitală, cea care avea un show pe postul Tv Antena Stars, prinsă de polițiști beată și drogată la volan, deși avea permisul suspendat. Atitudinea ei sfidătoare, arăta grave carențe de comportament, nedemne pentru o persoană care apare pe sticlă și care vrea să creeze modele de comportament.
Este inexplicabil cum un post de televiziune nu așteaptă rezultatul din justiție și se grăbește să reia emisiunile cu acest specimen, generând confuzie în rândul telespectatorilor, căci respectiva, este influenceriță, adică prin ceea ce face se vrea un model de urmat. Din punctul meu de vedere, contesa digitală și postul Tv Antena Stars trebuie să aștepte rezultatul definitiv al justiției. Dacă ea este găsită nevinovată, să se reia emisiunile și statul să-i plătească despăgubiri pentru că i-a prejudiciat imaginea imaculată de vedetă Tv, iar suma, cred că ar trebui să depășească un miliard de euro, ca nimeni de acum încolo să nu mai îndrăznească să-și bată joc de cineva aiurea, doar că este o vedetă de televiziune de succes. Dacă însă, polițiștii au procedat ca la carte și contesa digitală este găsită vinovată, să plătească și nu oricum, să plătească exemplar, ca nimeni, niciodată să nu-și mai permită să procedeze sfidător, așa cum a făcut-o ea, față de niște polițiști care nu făceau altceva decât să-și facă datoria și nimic altceva.
Eu credeam că postul de televiziune are un contract cu clauze clare încheiat cu contesa digitală și că plătește pentru episoadele realizate, dar va cere daune dacă sunt încălcate anumite clauze, aici referindu-mă la comportamente care aduc atingere faimei și moralității postului, ceea ce contesa digitală a făcut. Așadar, graba cu care postul tv reia episoade cu contesa digitală arată că nu contează nimic în afara profitului. Nu există nicio urmă de comportament etic în cadrul managementului postului din moment ce readuc în atenția publicului o persoană care a avut un comportament reprobabil acum trei luni. Am văzut ce s-a întâmplat cu mari actori, care au fost dovediți ca având un comportament antisocial peste ocean. Era bine ca și la noi lecția să fi fost învățată cumva și preventiv, postul Antena Stars să nu vină să spună că nu există restricții de difuzare a episoadelor unde în rolul principal este cineva cu trei dosare penale și care a făcut o demosnstrație clară în trafic că este o persoană pe care nu o interesează nimic în afară de persoana sa.
Cer postului Tv Antena Stars să nu reia episoadele în care apare contesa digitală până la soluționarea în justiție a situației acesteia. În caz contrar, credibilitatea acestui post va avea de suferit, mai ales că acolo lucrează persoane de înalt profesionalism, respectabile, pe care asocierea cu cea care s-a dovedit arogantă, obraznică și sfidătoare, reprezintă un lucru greu de acceptat.
Reluarea episoadelor cu contesa digitală echivalează cu îndemnul: droghează-te, să fii real by Ana MORODAN! Este posibil orice pentru a sfida pe toată lumea, căci nimic nu este imoral, dacă se reiau episoadele și dacă până la rezolvarea în justiție a situației contesa digitală reapare ca o zână imaculată.
(21 iulie 2023)
(21 iulie 2023)
No comments:
Post a Comment