Prin anul 1971, într-un cinematograf jegos de pe 6 Martie, București, am văzut filmul Și caii se împușcă. Nu-i așa? în care jucau Jane FONDA de 32 de ani când s-a turnat filmul în 1969 și pe Michael SARRAZIN de 29 ani. Filmul a fost excepțional pentru că nuvela din care s-a inspirat, scrisă Horace Stanley McCOY, de era excepțională. Filmul avea o hibă comparativ cu tot ceea ce văzusem eu până atunci, mai ales la filmele românești, extrem de schematice și proaste, dar cu final optimist și predictibil. Filmul acesta are un final tragic, neașteptat: eroina principală moare și nu oricum, ci împușcată.
Nu a trecut mult timp și în oficiosul p.c.r., SCÂNTEIA pe pagina de cultură am citit o cronică acidă a filmului. Era o femelă, Natalia S. plătită de comuniști să facă educație sociaslistă prin film. Autoarea nu povestea filmul, dar îi găsea toate hibele ideologice, căci numai în capitalismul aflat în putrefacție, o tânără sfârșește astfel, din moment ce nu există desigur, un propagandist, care s-o lumineze. Individa făcea o așa-zisă analiză, că-ți venea să vomiți la fiecare rând pe care-l citești. Eu am un defect: mă supun unui masochism gradual, pentru a vedea până unde sunt în stare să rezist și de aceea am reușit să citesc acea mizerie de articol, destul de întins pe pagina de ziar.
Eu am cunoscut oameni care în acele vremuri negre ale culturii românești, știau să se poziționeze corect. Ei știau cum să pună problema. Prezentau poziția partidului în legătură cu o problemă. Spuneau cuvinte măgulitoare la adresa politici partidului. Veneau cu analiza mai departe, prezentând exemplificări din așa-zisele opere literare sau cinematografice românești și se vedea de departe că e o făcătură totul. După aceea se mergea la opera anunțată în titlul Era făcută o prezentare din care autorul articolului se vedea că stăpânește problema. Mergea la detalii și înțelegeai exact despre ce este vorba. El nu critica, ci analiza. Arăta care erau motoarele care generau acțiunea și care erau elementele ce impuneau o anumită atitudine a eroilor. El prezenta finalul și arăta cauzele care l-au generat, fără a spune nici că e bine, nici că e rău.
La final spunea cine erau actorii care jucau în film, ce alte filme făcuseră ei și dacă luaseră oarece premii. Eu apreciam astfel de articole, care chiar dacă la finalul finalurilor, ei reveneau la documentele de partid, să zicem la tezele din 6 iulie 1971, extrem de restrictive și proslăveau educația comunistă, te lăsau pe tine ca om cu creierul la el să vezi exact cum stau lucrurile, să judeci, fără să fii manipulat.
(05 iunie 2022)
No comments:
Post a Comment