Politicianul hologramă este acela care:
- arată lipsa de personalitate,
- execută mecanic ordine ca un robot,
- așeaptă firimitura de la masa bogatului,
- zâmbește să facă pe plac stăpânului,
- joacă după scenariul scris de altcineva.
Noi, cei din jur, nu ne dăm seama că el nu este o persoană reală căci nestând foarte aproape nu avem posibilitatea să vedem că este doar o imagine 3D în mișcare, generată, care există doar atât timp cât marele maestru își dorește, pentru a atinge obiectivul pentru care a desfășurat forțele pe câmp.
Prea multe nu am ce spune despre politicianul șosetă pentru că ori de câte ori am dorit să fiu mai aproape de el nu am reușit din cauza mirosului îngrozitor pe care respectivul îl emană. N-am mai întâlnit un astfel de miros oribil decât lângă o gură de canal lângă hotelul Ramada din Shanghai.
Observăm că atât politicianul hologramă, cât și politicianul șosetă jegoasă au o trăsătură comună, aceea de a dansa exact cum și cât li se cântă, urcați pe mese, asemeni unor prostituate banale, cu busturile goale și mișcând din buric stângaci, pentru că nici holograma și nici șoseta nu s-au remarcat în istoria lumii prin apariții de pași de tangou argentinian sau de balet clasic rusesc.
Un liberal vorbea de faptul că PNL e pregătit să rămână la putere cel puțin 8 ani, ceea ce mi se pare interesant, dacă ne uităm la rotația partidelor de la 1900 până la 1946 când durata de viață a unui guvern dacă apuca 4 ani era eveniment, dar știu pe autorul unei cărți care-și imagina un imperiu de 1.000 de ani, ceea ce arată că vorbim de o abordare bazată pe multe necunoscute pentru profanii care nu au studii în USA aflate undeva după poziția 800 în lista celor mai bune școli ale lumii.
(04 martie 2021)
No comments:
Post a Comment