Monday, March 8, 2021

Bălăriile agățătoare

Vedem pe canalele Tv persoane cunoscute care fac tot felul de combinații nepotrivite zic eu, pentru că:
- diferența de vârstă arată acest lucru,
- trecutul parttenerilor/partenerelor e colorat,
- conturile sunt de la abis la apogeu,
- trecuturile au discrepanțe.
Este extrem de dificil de vorbit în cazul unor domni trecuți de 50 sau 60 sau 70 de ani , având conturi grase și în cazul unor domnițe de 18 sau 25 sau 30 sau 40 de ani caracterizate prin îmbunătățiri de estetică medicală radicale, că dragostea este liantul fundamental al unei relații definitivate cu acte la primărie. În realitate este vorba de niște bălării fără valoare intrinsecă, bine orientate, care știu să fructifice o notorietate dubioasă și care au darul dobândit de la viața cu privațiuni ale primei copilării, de a suporta orice pentru a accede pe acea treaptă a bunăstării pe care domnii care se amăgesc pur și simplu le-o oferă. Nu este de colea să apară agățate de brațul unor domni distinți în socitatea selectă unde nici să spele dușumele nu ar fi acceptate în alt context.
Realitatea este crudă uneori pentru respectivele bălării agățătoare, mai ales atunci când realizează că domnul nu-i pune în taler ceea ce are nevoie pentru a echivala aparenta valoare pusă de ele în celălalt taler și de aceea ce se anunța drept povestirile de iubire cele mai siropoase, sfârșesc în cele mai scandaloase desfășurări de mahala cu seriale de show care se vizionează după miezul nopții de persoane +18 căci au pătratul roșu, din toate motivele imaginate.
Nu vreau să dau aici nume de domni fără minte și nici de domnițe fără creier, căci ar însemna să le fac reclamă și nu-mi permit așa ceva. 
Nenorocirea este alta. Domnițele sunt modele pentru tinerele copile care se și văd:
- botoxate,
- mamelate,
- bucilate,
- meșate,
- bronzate,
fără să aibe în spate un minim de preocupări intelectuale, dovedit de cazul în care un astfel de exemplar a aflat abia anul trecut că Nichita STĂNESCU este bărbat. Postul respectiv trebuia amendat cu un milioard de euro pentru a nu mai propaga în vecii-vecilor nimeni astfel de acte de incultură, căci dacă sunt date pe post astfel de aberații se va crede că a fi idiot este cool.


(08 martie 2021)

No comments:

Post a Comment