Saturday, August 15, 2020

Prognozele în timp de pandemie

 Acum au apărut savanții în prognoze mai ceva ca ciupercile după ploaie. Îți dai seama cât de amatori și ageamii sunt respectivii după cum expun rezultatele pe care le-au obținut, căci evită să vorbească despre ipotezele lor de lucru. Cu cât sunt mai înfricoșetoare prognozele, cu atât sunt mai interesante, adică au audiență. Nefericiții uită că intervalul la care se referă este foarte apropiat. Una este să spui că în anul 2090 populația globuluio va fi de 12,5 milioarde de locuitori fără să vorbești despre ipotezele modelului tău de prognoză și alta este să spui că în noiembrie 2020 numărul infectaților cu SARS COV 2 va fi în țara X de 1.700, căci acum suntem în august, mai trec septembrie, octombrie, vine noiembrie și cel. ce a prognozat ar fi tras de urechi dacă numărul infectaților este 1.100 sau  2.500, dar nimeni nu-l duce pe savant la eșafod, căci prognozele sunt minciunele mai mici sau mai mari, pe care lumea le acceptă cu zâmbetul pe buze. Înainte venea vrăjitoarea și prezicea ba de una, ba de alta. Acum, în laboratoare sofisticate, folosind metode și modele și mai sofisticate, savanții spun și ei tot chestii despre viitor, fără a fi arătați cu degetul sau arși pe rug cum erau vrăjitoarele în Evul Mediu, dar esența este aceeași, adică sunt proiecții, adică minciuni, argumentate științific pentru fraieri, căci lumea bună râde când aude de prognoze.

Nu despre numărul de infectări să vorbim, ci despre timpul probabil cu referire la ceea ce prognozează meteorologii pentru peste o săptămână. Să înregistrăm. Să comparăm prognoza cu ceea ce a fost în realitate și ne vom tăvăli de râs, văzând fiferențele. Niște smei-patalei prognozau 2.600 infectări în august 2020 pentru Ro și spuneau ei cât de deștepți sunt. În realitate, modelele lor erau la fel de stupide ca și ei și realitatea arată că nu 2.600 de infectări ci 1.500, adică eroarea este de 73%, adică nepermisă să nu zic grosolană sau grotescă. Niște inși onorabil s-a duce în pădure și și-ar face harachiri științific, ei nu.



(15 august 2020)

No comments:

Post a Comment