Pseudopoliticianul Victor Paul DOBRE de câte ori apare la Tv vorbește, vorbește și iar vorbește despre orice subiect dându-se mare cunoscător al tuturor problemelor care apar în discuție. El vorbește aiurea-n tramvai și cere două minute de fiecare dată, deși nefericitul a tot vorbit, dar mai are ceva de zis. la anii lui, sărăcuțul nu-și mai dă seama dacă a vorbit, cât a vorbit și mai ales ce a spus.
Victor Paul DOBRE este cel care a demisionat dintr-o funcție ministerială de bun ce era și de principial ce se credea. A rămas același personaj care crede că se pricepe la orice, un politician mărunt care iese pe sticlă și face deservicii partidului său doar când deschide gura și la două vorbe spune trei platitudini, repetând un ceva dacă a prins un fir. E exact ca profesorul fără experiență care dacă vede că elevul nu știe un subiect, tot pe respectivul subiect insistă, căci el altceva nu știe să facă. Este atât de trist că PNL nu are mai mulți Rareși Bogdan și mai multe Adriane SĂFTOIU să vină în emisiuni și să fie comunicatori de calitate. Fie îâl trimit pe acest Victor Paul DOBRE care enervează de cum deschide gura, care nu are verb, care nu are intonație și care nu are zvâcși care nu funcționează ca un magnet să captiveze. Cred că dacă m-aș uita mai atent ar fi ca baritonul acela francez care în Don Carlos când cânta împrăștia scuipat în toate părțile.
Victor Paul DOBRE este un bătrânel de 70 de ani care a făcut o facultate de inginerie, ca apoi să se reprofileze pe chestii de comerț și apoi a devenit politiciani de planul al II-lea și al III-lea, fără a fi strălucitor, căci de numele său nu se leagă nicio lege, niciun proiect așa cum a fost legea TICU-DUMITRESCU de exemplu, căci proiect nu-mi vine în minte niciunul, decât din zona manelelor. Mi se face milă și de cei care-l acceptă pe acest pasager insignifiant la Tv, dar mai ales și pe PNL-iștii care-l trimit acolo, din lipsă de resurse sau probabil vor să scape de el, lăsându-l să se facă de băcănie seară de seară prin abordările sale de un penibil strălucitor. Unde ești rareș BOGDAN?
(24 august 2020)
No comments:
Post a Comment