Moartea democrației se face pe nesimțite, atunci când toată lumea este mulțumită și nu dorește nimic altceva decât ceea ce există, pentru că este bine, ferice și totul este perfect. În discursurile sale Nicolae CEAUȘESCU prezenta o lume perfectă, o Românie fără contradicții, în care omul nou făurea societatea socialistă multilateral dezvoltată. În alimentare nu se găseau de niciunele, în case era frig ca dracul și lumea spunea bancuri să-și îndulcească zilele.
Democrația murise demult, din ziua în care fusese furate alegerile și partidele istorice duseseră dizolvate, rămânând un singur partid, partidul clasei muncitoare, adică partidul Muncitoresc Român, care a redevenit în 1965 după vechea titulatură partidul Comunist Român. Apetența pentru furtul de voturi o are în sânge poporul român și nimeni nu mă va convinge că alegerile așa cum au fost ele în vremea comunismului, au fost furate cu sârg și atunci. La un vot în circumscripția unde candida Nicolae CEAUȘESCU am votat și eu și am votat altfel. Mă așteptam a doua zi să văd fie un vot anulat, fie un vot îmotrivă, adic votul meu. N-a fost să fie. NC avea Ț voturi pentru, niciun vot anulat, niciun vot împotrivă.
Chestia cu urna mobilă, acum facilitățile de vot în pandemie, vor face nu turism electoral, nici reținerea de CI ca lumea să nu meargă la vot, ci modalități cu mult mai rafinate, mai acceptabile și mai nevinovate, căci va fi foarte greu să se supravegheze ca X inși să nu intre în cabină, căci complicitățile sunt mari, fiecare crezând că cei ce mânăresc voturile o fac pentru ei și de aceea tac.
Nu am spus nimic despre petarda lansată în 2004 cu furtul de voturi, care furt nu a fost analizat niciodată, după ce acela care a lansat fumigiena a și profitat de bulibășeală, fără ca întrebarea să se piardă în eter. În era informaticii și Internetului există tot felul de teorii, dar așa cum e-commerce este corect și tot așa cum se face e-Learning de calitate și există e-arhive oricum mai sigure decât cele pe hârtie, cârcotașii vor vorbi despre subiectul fraudării alegerii de către tot felul de hackeri, dar trebuie să se știe că așa cum băncile au tranzacții sigure și la vot siguranța este 100% și nimeni nu-și june pielea la saramură să dezvolte componente care să perturbe într-un anumit sens votul. Nici hoții de buzunare nu sunt niște tâmpiți, căci este cunoscut că pentru a fura folosind statistica, cei care o făceau în comunism, aveau institute de falsificare a datelor, care erau cam de trei ori mai stufoase decât rețeaua oficială de statistică.
Moartea democrației devine evidentă când nu mai există diversitate de opinii, nu mai există partide diferite, când dispar partide prin decapitarea conducerilor și când drepturile oamenilor devin cu adevărat un lux și se preconizează măsuri care duc teoretic la început, practic în timp, la decimarea unor colectivități nu neapărat vulnerabile, ci indezirabile. Și tribuna cândva a unui parlament democratic se transformă instantaneu în locul unde dictatorul vine și-și face numărul elucubrant, aplaudat frenetic de cei care știu să profite de pe urma lui, dar care sunt gata să sare în barca adversarului la primul semn de slăbiciune dat de cel ce se consideră veșnic, puternic și deținătorul adevărului cotidian.
(13 august 2020)
No comments:
Post a Comment