Thursday, August 13, 2020

Casele memoriale

 Multe dintre localitățile mici nici n-ar exista dacă numele lor nu ar fi asociat cu cel al unor personalități de excepție care s-au născut sau au locuit acolo. Ceea ce este trist din punctul meu de vedere este că locuitorii acelor mici localități, luați de iureșul vremurilor și de nevoile cotidiene, uită cu totul de casele memoriale, iar vizitatorii au surprize neplăcute neavând șansa să le treacă pragul respectivelor construcții.

Casa memorială a Mariei LĂTĂREȚU din Bălcești era cu lacăt la ușă, iar de văzut am văzut câte ceva pe fereastră de afară, intrând pe o poartă lăsată de izbeliște.

Nu am nimerit casa memorială a lui Ion CREANGĂ din Humulești, căci nu erau plăcuțe indicatoare. Așa că, după niște ocoluri m-am lăsat păgubaș căci doi localnici nu m-au luminat.

Deși am trecut de cel puțin 10 ori prin Lancrăm, nu am reușit să ajung la casa memorială a lui Lucian BLAGA. Vedeam un panou, dar după aceea totul se pierdea în ceață.

Nici casa memorială a lui George COȘBUC din Bistrița, nici casa memorială Al. VLAHUȚĂ de lângă mănăstirea Agapia nu am vizitat că avea lacăt la poartă.

Este un mod de a fi al românilor de a nu respecta nimic, de a se crede ei deasupra tuturor și disprețul față de valori este deja o chesiune ce nu mai trebuie pusă sub semnul întrebării. Am înțeles că nici cu casa memorială a lui Mihail EMINESCU lucrurile nu stau bine. Despre casa memorială BRÂNCUȘI sunt mii de probleme. Imaginea cu poponețul prezidențial pe unul din scaunele de la Masa tăcerii spune totul.


(14 august 2020)

No comments:

Post a Comment