23 August 1944

 Cine are chef să studieze istoria așa cum a fost ea, va avea nenumărate revelații să vadă că există nenumărate diferențe uriașe între ceea ce a fost în realitate și ceea ce se prezintă idilic și cosmetizat, doar pentru a ne face nouă înșine plăcerea de a ne crede mai ceva decât suntem în realitate.

Se știe clar că România interbelică era măcinată de tot felul de lupte politice, exact ca acum, când actorii principali nu erau în stare să-și dea mâna să facă ceva pentru țară. Starea de sărăcie a poporului nu era prea departe de ceea ce este acum, căci și atunci analfabetismul, mersul desculț și mortalitatea erau la cote alarmante. 

Pierderea Ardealului, intrarea în război alături de Germania, sunt fapte care nu ai cum să le contrazici, iar lupotele interne ale unei clase politice mediocre, care temporiza lucrurile, au făcut ca implicarea armatei române în război să se apropie de dezastrul dat de semnalul bătăliei de la Stalingrad. Faptul că drumul armatei germane cu care eram aliaținu mai era spre inima Rusiei, ci în sens invers, spre Berlin nu a dat de gândit diriguitorilor de la București și numai când cuțitul ajunsese la os a avut loc actul de la 23 August 1944 care a constat în:

- arestarea lui Ion ANTONESCU,

- întoarcerea armelor,

- schimbarea paradigmei,

- reducerea duratei războiului,

- lupta alături de ruși.

Ce a urmat este cunoscut și nu trebuie deloc uitat, căci plata despăgubirilor de război de către România, declararea ca stat învins și rămânerea sub ocupația Armatei Roșii până în anul 1958, totul s-a datorat unei politici eronate de alianțe a guvernelor care s-au perindat la putere până înainte de 1940, căci unei clase politice mediocre, exact cum este cea de azi, nu avea nimeni cum să ceară viziune, strategie și mai ales măreție în adoptarea de soluții care să ducă la o victorie finală de răsunet.

Ziua de 23 August a avut valențe dintre cele mai diferite, căci la defilările organizate în toate orașele se strigau lozinci care reflectau viziunea conducătorilor comuniști asupra momentului, căci cu trecerea timpului evenimentul era privit altfel ca moment:

- al eliberării patriei noastre de sub jugul fascist,

- al începerii revoluției democratice spre socialism,

- al despărțirii de capitalismul inechităților,

- al victoriei muncitorilor împotriva burghezo-moșierimii.

Acum lumea nu mai defilează. Acum mulți nici nu mai știu că a existat momentul 23 august, pe care eu îl consider jenant, căci a întoarce armele înseamnă a-ți trăda aliatul și prin 1972 când eram într-o excursie în germania de Est, într-o gară, niște nemți ne-au zis-o de la obraz.

Istoria este așa cum este. Nu trebuie să uităm trecutul, dar cel mai important este că nu trebuie să-l repetăm Nu sunt eu prea sigur că se întâmplă acum așa din moment ce pasul cel mai important, alegerea clasei politice a fost cel greșit, în sensul că acum ca și inainte de război clasa politică este mediocră cu șefi de partide mediocrii, care la fiecare ciclu electoral dărâmă ceea ce au făcut precedenții și de fiecare dată în campaniile elctorale, ca și în vremurile de demult toți spun cât de răi sunt ceilalți și mint cu nonșalanță poporul pentru a obține voturi. Dacă privim cum s-au derulat evenimentele în timpul pandemiei, gândul mă duce către afacerea Skoda sau către îmbogățiți de război, ceea ce-mi arată că istoria se repetă și iar va veni un alt 23 august, un pic altfel, dar tot cu consecințe dramatice pentru țară.

(23 august 2020)