Wednesday, August 26, 2020

Greșelile lui Traian BĂSESCU

 Traian BĂSESCU a fost președinte al României 10 ani pe intervalul 2004 -2014, dar a fost primar al capitalei două mandate aproape, deci a fost suficient timp să facă greșeli și mai ales să i se contorizeze greșelile. Probabil dacă în cei 30 de ani de când e în politică, dacă ar fi făcut și el ceva bun, i s-ar fi iertat măcar o parte din greșeli, dar în opinia mea, Traian BĂSESCU nu a făcut nimic notabil pentru poporul său, pentru țara sa și pentru apropiații lui, căci el este structurat pentru a încurca lucrurile, pentru a atrage atenția asupra lui și pentru a inspira încredere, căci el a fost ales, nu a fost numit ca primar și ca președinte, fiind considerat de mulți că se regăseau în figura lui comună, vorbele lui pătrunzătoare, vocea sa tunătoare și râsul său zgomotos ca al oricărui român de condiție sub medie. Greșelile lui Traian BĂSESCU sunt:

- s-a lăsat gâdilat de cei care l-au evaluat ca fiind un fel de Zeus,

- a îndepărtat intelectualii autentici care-i nședeau alături,

- s-a înconjurat de slugi fără coloană vertebrală,

- a zis că Marea Neagră e lac rusesc,

- a jucat și rol de premier prea pe față,

- a făcut afirmații grave precum aceea cu școala care scoate tâmpiți,

- a catalogat pe unii ca fiind găozari, șobolani rozalii sau altfel,

- s-a dorit a fi popular doar pentru a lua voturi de la rromi,

- nu s-a preocupat de construirea de autostrăzi considerate de el nenecesare,

- a rânjit malefic când a anunțat tăierea cu 25% a salariilor în 2010,

- a promis țepe în Piața Victoriei și nu s-a ținut de cuvânt,

- s-a lansat în a vorbi urât despre regele Mihai I, în anul 2011,

- l-a făcut pe Ion ILIESCU edecar, iar pe CONSTANTINESCU nesemnificativ,

- a creat senzația că DNA e în subordinea sa cu o înregistrare de la GHIȚĂ,

- l-a îndepărtat fărp succes cu ghici ghicitoarea mea pe un specialist,

- a făcut greșeli de gramatică cu verbele precum acostaseu,

- a promovat-o pe EBBA cu prea mult elan părintesc,  aproape revoluționar,

- s-a plimbat fără a dialoga cu omologii săi pe la întâlniri,

- nu a făcu dovada că este un autentic bărbat de stat,

- le-a zis oamenilor să trăiți bine și oamenii au trăit prost,

- nu a fost frecventabil de către marile personalități ale lumii.

Traian BĂSESCU și-a făcut nenumărați dușmani prin succesul pe care l-a repurtat în campanii electorale și prin modul în care s-a făcut plăcut multor cetățeni care se vedeau în el ca într-o oglindă. El are verb, are spontaneitate și știe când să plaseze o poantă, chiar dacă este mai răsuflată sau mai vulgară, dar care are efect acolo unde el își dorește să aibă, căci Traian BĂSESCU are electoratul lui fidel.



(26 august 2020)

No comments:

Post a Comment