Tuesday, October 4, 2016

GRAUR

Cum era și firesc, pentru fiecare naș apare un alt naș, ca să se respecte zicerea conform căreia, fiecare naș își găsește nașul. Drept care a apărut Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară dar și un portal drăguț la adresa http://www.plagiate.ro/
Ceea ce de fapt trebuia să facă MEC cu problematica din propria-i ogradă, iată că face societatea civilă. Numai că acesta este cu o voce acoperită de corul celor care nu respectă regulile jocului și vor să stea tot timpul deasupra sau la ciolan.
Ideia de a da certificate de bună purtare este interesantă până în punctul în care fenomenul a luat amploare de masă ca în cazul plagiatului. De aceea eradicarea acestui fenomen presupune o abordare completă și complexă, dar care să aibă caracter profund și să facă irepetabil procesul de plagiere.
Eu am propus AMNISTIA DOCTORALĂ care prevede:
  • termen de un an;
  • cei care au plagiat și recunosc să solicite anularea titlului;
  • în termenul de un an să fie fecetele normale, fără sancțiuni;
  • cine a obținut o poziție prin PhD pleacă din acea poziție;
  • după termenul de 1 an cei rămași sunt analizati;
  • dacă nu au plagiat primesc 1 euro pentru curaj;
  • dacă sunt dovediți plagiatori, pierd tot ce au obținut prin PhD;
  • dacă sunt dovediti plagiatori plătes un milion de euro amendă statului.
Abordările selective nu au menirea de a eradica această maladie periculoasă și tot timpul vor exista semne de întrebare, ca să nu zic victime, victimizări și abuzuri. Luate cu calm lucrurile, vor duce spre o soluție stabilă și fără șocuri, pentru că fiecare decide pentru el. Societatea va decide după un an, adică după ce oamenii au conchis că nu sunt plagiatori.


(04 octombrie 2016)

No comments:

Post a Comment