Televiziunile noastre, dragele de ele se târăsc, vai steaua lor din mai multe motive:
- se încalecă unele pe altele;
- sponsorii sunt puțini;
- publicul este redus numeric;
- nu au specialiști adevărați.
Televiziunile de casă sunt cele care se vede de la o poștă, nu sunt echidistante, ci au preferințe care sunt în mod grotesc afișate, în așa fel încât cine dorește să afle ceva, nu are de unde. Se vede cu ochiul liber care sunt televiziunile cu slugi, se vede de la o poștă unde se află oamenii fără cultură și fără talent. este adevărat, că aceste televiziuni de lift sunt prăzi foarte ușoare și sigure pentru cei care au bani și care își doreswc să fie lăudați. Am văzut astfel de situații și așa-zișii jurnaliști îmi produc scârbă, punându-mă în situația să pun batista la gură să nu vărs pe covor.
Rezultă cu claritate că actualitatea românească în televiziuni este puțin cam sumbre, culorile sunt în gri și negru chiar, pentru că lucrurile merg prost deoarece toate televiziunile prezintă:
- aceleși evenimente în direct la știri;
- invită cam aceleși persoane;
- folosesc numai termeni bombastici;
- se milogesc pentru a rămâne oamenii pe poziții;
- anunță bombe de presă care de fapt sunt fâsuri;
- multe pauze lungi de publicitate.
Nu trebuie să facem analize de detaliu că totul se vede cu ochiul liber. Uneori în televiziuni apare câte un guru cu ziceri suculente. dar marile evenimente, marile analize nu se produc, chiar dacă așteptările sunt mari, profunde și previzibile. Amânările sunt repetate și nimic nu se produce. televiziunile de știri sunt șterse și insolvența, iată, salvează la nesfârșit televiziunile. În lipsa transparenței totul devine posibil, iar corupția care a bântuit economia, cu siguranță explică situația dificilă a televiziunilor și atunci când este vorba de televiziunea publică. Multe și întortocheate sunt căile de urmat, dar existând telecomanda, trecerea de pe un post la altul este reală și nu am explicație cum unii se cred că sunt în top, deși sunt sub nivelul mării.
(10 octombrie 2016)
No comments:
Post a Comment