Mi-l amintesc pe Alex Căutiș ca pe un jurnalist oarecare, un personaj care dacă iubește, o face cu o pasiune nebună, așa cum îl iubea pe Traian Băsescu. El dacă urăște, o face din tot sufletul, exact cum îl ura pe Ion Iliescu cu PSD-ul lui cu tot. Nu l-am suspectat de iubiri interesate, cum nu l-am suspectat de ură tot interesată. Dar ceva mi se pare tras la infdigo parcî. Acum 1.000 de ani era un scriitoraș care a confundat la tv Scrisoarea a III-a cu Împărat și proletar, recitând câteva versuri. Insul avea o emisiune destul de gustată, în care l-a terfelit pe Ion Iliescu prin toate zoaiele posibile. A fost gustător de politică, fiind în parlamanr în două rânduri, de la şărănişti şi a doua oară a lins chiar mâna pe care şi-a suflat mucii, căci așa este și normal în politicî. Gestul ieșanului se pare că-l repetă acum Alex Căutiș. Mi se par deja răutăcisme ce se întâmplă cu băiatul ăsta, cu tot ce provine chiar de la cei din breaslă. Niște tipi răi i-au laut un text scris pentru anul 2116, când viitorimea îl va decripta, căci contemporanii mei nu sunt în stare din motive lesne de înțeles.
Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!
Sunt deja convins că marele Eminescu la băiatul ăsta s-a gândit când a scris poemul Epigonii. Am înțeles că și alți jurnaliști de curte să nu le zic lingăi deja au bagajele făcute spre a sări în politică. dacă ar fi să recomand cuiva să facă paqsul acesta, i-aș zice lui Claudiu PÂNDARU s-o facă. Îmi place cum gândește și mai ales că nu umblă nici cu mănuși, nici cu lingușeli.
(110ctombrie 2016)
No comments:
Post a Comment