Învățământul produce și el, dar nu produce șuruburi, tractoare, șine de cale ferată, ci absolvenți cu studii elementare, medii sau cu studii superioare. În sistemul educațional nu lucrează nici strungari, nici rabotori, nici frezori, adică nu se regăsește clasa noastră muncitoare, ci învățători, educatori și profesori, adică intelectuali, nu clasă, ci pătură. Să concluzionez: școala nu e nici CAP, nici fabrică și nici atelier de reparat mașini sau de lucru în fier forjat. În școală a măsura productivitatea este o aberație. Cel mult, lumea se întreabă de ce învățătorul are 4 ore pe zi de muncă în timp ce un miner lucrează 6 ore, iar în construcții se lucrează și 10 ore pe zi. Fiecare este cu norma lui. Asistentul universitar are 12 ore pe săptămână, în timp ce un funcționar muncește 40 de ore. Și de aici a pornit tot tărăboiul. El este declanșat și imaginea că unii crapă de muncă și cei din învățământ huzuresc amplifică durerile de tot felul. Abordarea este superficială. În realitate, despre eficientă se vorbește în cu totul alți termeni și anume:
- eficiența în raport cu obiectivul stabilit; daca obiectivul este cunoașterea tablei înmulțirii, se iau 10.000 de elevi din clasa a VIII-a la întâmplare și sunt verificați dacă știu tabla înmulțirii; dacă numai 7.000 rezolvă totul corect înseamnă că sistemul educaționat are nivel de eficiență de 70% și în raport cu ceea ce se știe despre ce înseamnă a fi un sistem bun, se conchide că nu este un sistem bun, deci este mediocru;
- eficiența în raport cu obiectivul formării de forță de muncă, ceea ce înseamnă că dacă un sistem formează 10.000 de absolvenți dintre care 4.000 lucrează în domeniul în care s-au calificat, rezultă că nivelul de eficiență este de 40% ceeace este foarte puțin și sistemul este unul prost structurat, căci pentru a fi bun trebuia să aibă nivelul de eficiență peste 78%; pentru a fi foarte bun, nivelul de eficiență trebuia să fie peste 92%.
(28 octombrie 2916)
No comments:
Post a Comment