Catastrofa în zona doctoratelor în spațiul mioritic

De cânau apărut problemele cu doctoratele, deja în mediul academic lucrurile au luat o turnură foarte urâtă pentru că:

• tinerii nu mai văd necesar un doctorat care oricum este o aiureală;
• și așa preocupările legate de cercetarea științifică erau firave;
• nu există nimic ce ar avea drept fundament al unei motivări pentru studiu;
• locurile de muncă sunt plătite încât nu fac diferența celor cu doctorat;
• persoana cu doctorat e considerată supracalificat și locuri de muncă nu prea sunt;
• ironiile sunt la ordinea zilei pentru cine are un doctorat;
• din modă s-a transformat în ciumă orice tentativă de a fi doctor în științe.

Așa cum la noi comuniștii și-au bătut joc de comunism, securitatea a caricaturizat apărarea cuceririlor noii orânduiri, evident și în cazul doctoratelor trebuia să se întâmple ceva care să le ducă în derizoriu și iată, ca obiectivul este integral îndeplinit. Așa cum stau lucrurile, se derulează un recul al preocupării tinerilor spre continuarea studiilor, întrucât societatea în integralitatea sa îi demobilizează. Acum, dacă pentru propunerile de la deputați și de la senatori vor apare valori autentice care să repună pe șine activitatea doctorală adevărată, vor fi șanse ca în vreo 10 ani după ce se uită marasmul stagiilor doctorale instantanee, se va revigora ceea ce ar fi trebuit să fie clar asemeni imaginilor din oglinzile de cristal de Veneția.

Mă întrebam în sinea mea cea interioară de ce s-a dorit presiunea cu 3 ani de stagiu doctoral și acum mi-am găsit răspunsul. Fără o astfel de porcărie, evident, nu se mai susțineau teze cât ai bate din palme, că nu vrea niciun puternic al zilei să zacă într-un stagiu doctoral cel puțin cinci ani și cine știe dacă vreo dată va mai și finaliza cu susținerea tezei în ședință publică. Nimeni nu rezistă sus-sus peste 7 ani în așa fel să facă o teză de doctorat temeinică așa cum cerea pe vremuri un barosan autentic.

(26 octombrie 2016)