Sunday, October 16, 2016

Guru GUȘĂ

Ieri 15 octombrie 2016 la Realitatea TV a fost o emisiune maraton, care mi-a amintit de ce făcea Hugo Chávez, fostul președinte venezuelian însoțit de chitară, de-și tortura conaționalii când avea el chef cu emisiuni prelungite peste poate. Numai că la noi, a fost unul din patronii postului în persoana lui Guru GUȘĂ, un fel de guru, catalogat așa din punct de vedere comportamental, deși pozează în analist politic. Cine studiază cât de cât CV-ul respectivului vede de toate acolo, transhumanță partinică, proiecte de insucces ca șef de partid - PIN, dar și colaborări cu unii lideri de partid de care s-a despărțit într-o manieră neprietenoasă. Oricum, omul, dacă s-ar prezenta el singurel într-o campanie să culeagă voturi, nici votul lui nu l-ar avea, căci n-a trecut testul de simpatie, fiind fugărit prin 2007 de protestatarii din Piața Universității. Mie mi-ar fi fost clar ca Henry Kissinger după ce și-a încheiat mandatul de secretar de stat în 1977 să vină și să facă expozeuri complete și complexe pe o paletă foarte mare și diversă de probleme. Dar nu a fost nici NBC, nici CNN, ci insolventul RTv, iar al nostru guru s-a ocupat dându-și cu părerea despre:
  • marea politică a lumii;
  • războiul care a început;
  • partidele dâmbovițene;
  • zicerile prezidențiale;
  • inamicul TB;
  • clujeanul său Bazil;
  • eroarea ce ar face-o Dacian;
  • limitele lui Dan;
  • penalii CPT, VVP și condamnatul definitiv LD;
  • nefericitul Gabi O;
  • economia Ro.
N-a scăpat nimic neabordat. Acum și eu să fi fost patron de post și doritor să mă aud vorbind, tot așa aș fi procedat, pentru că la noi în genă avem informația că ne pricepem la orice. Ori subiectele enumerate de mine mai sus se încadrează la acest orice, căci dacă spune cineva orice, nu mai rămâne niciun subiect pe dinafară. În plus, nu a luat nimeni o bardă să lovească, iar guru doar și-a dat cu părerea, fără a obliga pe cineva să facă ce zice el. Posturile de televiziune au prezentări de zodiace dar și preziceri și cititi în stele. Ceea ce am ascultat aseară cam tot așa ceva a fost. Dacă îl invidiez pentru ceva pe nenea Cozmin este că are un Ș și un Ă în nume și mi-am dorit și eu să am un nume cu litere în care apar diacritice. N-a fost să fie, sufăr și-l invidiez pe nenea. În rest, plictis mare, căci guru intervine destul de des pe post și se cam repetă. Cam 70% din ceea ce zice este diferit de cum văd eu lucrurile, fără să fi făcut niște chestii măsurate în proiecte neterminate sau neatragere de voturi. Mă laud că au fost trei situații în care am avut unanimități, pentru că eram complet necunoscut de votanți. Erau numai cele spuse de alții despre mine înainte de vot.



(16 octombrie 2016) 

No comments:

Post a Comment