Debirocratizarea

Societatea informațională ar trebui să aducă numai avantaje cetățenilor și tot ce era rău în vechea societate ar trebui să nu se mai practice și să fie dat uitării. În orice problemă care trebuie soluționată este necesar:

• să se facă un studiu al realității;
• să se definească un obiectiv;
• să se facă măsurători;
• să fie aplicate metode științifice;
• să se definească criteriul de optim;
• să se stabilească costurile;
• să se estimeze pierderile;
• să se știe care sunt grupurile țintă;
• să se estimeze dimensiunile.

Debirocratizarea a fost, este și va fi obiectivul nenumăraților decidenți, pentru că are ca obiectiv reducerea timpului pe care cetățenii îl pierd pe la ghișee încercând să-și rezolve niște probleme. Societatea informațională a reușit să impună soluții legate de lucrul online pentru:

• plata de facturi;
• achiziționarea de bilete;
• programări;
• alocarea de resurse;
• informare instantanee;
• ghidare;
• comparări;
• cumpărături;
• lucru de la distanță.

Sunt totuși niște lucruri care presupun debirocratizarea, mai ales în ceea ce privește achiziția de date prin interconectarea de baze de date și utilizarea de carduri sau de coduri bară sau a altor sisteme de identificare. Un lucru simplu trebuie făcut și anume STANDARDIZAREA FACTURILOR, a CHITANȚELOR și a BONURILOR FISCALE. Adică mai întâi:

• să fie luate aceste documente;
• să se facă o listă cu câmpurile de completat;
• să se vadă pozițiile acelorași câmpuri;
• să se analizeze sistemele de codificare;
• să se măsoare gradul de completare;
• să se diferențieze ceea ce este esențial în ele.

După aceea, să se stabilească:

• poziția obligatorie a câmpurilor;
• dimensiunile standard ale documentelor;
• concordanța de denumiri;
• vocabularul unic;
• sisteme de codificare ușoare;
• câmpurile obligatorii;
• durate și lungimi ale fluxurilor;
• termene de utilizare;
• gradul de completare;
• sistemul de identificare;
• legătura cu bazele de date.

Dacă se reușește acest lucru, înseamnă că primul pas în debirocratizare s-a făcut. Acum este un haos drăguț în aceste documente, iar cine caută în clar care este suma de plătiti va pierde destul timp s-o găsească într-o factură. La plățile online, ar fi normal ca să se introducă un cod și din bazele de date interconectate să rezulte sume, conturi, iar cetățeanu doar să facă selecții. Laptopurile nu dispun încă de cititoare de cod bară spre jena generală, iar până la selecție și apoi la fixarea deciziei și la efectuarea plății interfețele sunt atât de diferite și de ambigue încât cetățenii sunt ținuți la distanță, iar debirocratizarea rămâne doar un deziderat. Faptul că nu mai trebuie mers cu copiile legalizate ale certificatelor de naștere sau ale cărții de identitate este un progres. Este de neînțeles cum băncile care au sisteme foarte puternice informatice solicită de fiecare dată CI pentru a fi fotocopiat, deși chiar clienților întâmplători li s-ar face cont cu cod numeric personal și ori de câte ori e nevoie se compară imaginea scanată a CI de la prima tranzacție cu ceea ce oferă cetățeanul, iar scanarea s-ar impune dacă și numai dacă acesta și-a schimbat CI.  Chiar CI ar trebui să aibă un cod care să fie citit cu un aparat și multe lucruri s-ar simplifica. Am înțeles că sunt bănci care impun ca clienții să vină numai în anumite sedii să facă tranzacțiile. Am auzit că unele organizații au bănci stabilite unde se fac tranzacții, cetățeanul fiind o slugă pentru ele și tratat cu maxim dispreț din moment ce dosarele cu piese conțin nenumărate informații aflate în baze de date care din lipsă de interconectare îl chinuie pe cetățean să vină cu documente tipărit, avizate, semnate, cu timbru, deși societatea informațională are soluții foarte eficiente și pentru aceste probleme considerate de unii nodul gordian al vieții.

(06 octombrie 2016)