Admiterea la doctorat este ceva foarte special și a trata doctoratul ca o formă de învățământ de masă, înseamnă a face dacă nu o eroare, cel tuțin o greșeală catastrofală. În opinia mea examenul de admitere la doctorat sau colocviu, ce o fi el acolo, nu este un examen banal pentru că doctoratul nu este o formă de învățământ cu nivelul de obișnuință mediu, așa cum este admiterea în liceu, bacul, admiterea la facultate sau licența. Întrucât este examenul care trebuie să-l ducă pe doctorand către soluții originale, spre un nivel de colaborare cu totul special, este un examen deosebit, modul de organizare trebuie să fie deosebit, nu trebuie să fie ceva gospodăresc, meșteșugăresc și cu atât mai puțin de regim industrial, gen producție pe badă runaltă.
Se pornește de la o realitate efectivă:
- există o listă de conducători științifici;
- există o listă de candidați:
- inii dintre candidați au discutat cu profesorii;
- alți candidați au venit direct la examen;
- s-a afișat o bibliografie;
- există bilete de examen;
- sunt stabilite regulile de decurgere a examenului;
- trebuie asigurată transparență procesului;
- evaluarea este cu nivel de subiectivism minim;
- care trebuie să excludă incidentele cu caracter distructiv.
După derularea examenului fiecare coordonator științific va începe colaborarea foarte diferit de la unul la altul, după cum:
- unii vor lucra numai cu doctoranzii pe care și i-a ales și cu care a stabilit tematicile;
- alții vor lucra cu docotranzi despre care știu lucruri bune din vremea studenției acestora;
- alții vor lucra cu doctoranzi pe care i-au întâlnit pentru prima dată la examen.
În toate cazurile sunt și lucruri bune dar sunt și lucruri proaste. Experiența mi-a arătat că doctoranzii pe care mi i-am selectat au fost și cei care au dat și cele mai bune rezultate.
(03 iulie 2016)
No comments:
Post a Comment