Doctorandul trebuie să înțeleagă să nu pună carul înaintea boilor. De aceea, el trebuie să muncească, să învete și numai după aceea să publice. Înainte de a publica, doctorandul trebuie:
- să fie foarte bine documentat;
- să fi participat ca auditor în secțiuni ale conferințelor și să tacă;
- să participe în echipe de cercetare;
- să parcurgă toate etapele ciclului de cercetare;
- să capete nivelul de exigență care să-i permită să iasă pe piață numai cu idei valoroase;
- să învețe să construiască, fără a fi demolator de serviciu;
- să învețe să scrie texte simple, clare și la obiect;
- să respecte ghidurile revistelor și conferințelor ca număr de pagini și tehnică de redactare;
- să abordeze gradat problematica, ajungând și la conferințe cu respingere de 30%;
- să spună numai și numai ceea ce a făcut efectiv.
Raportul al treilea va conține încă noi soluții obținute, dar va arăta modul în care s-a făcut diseminarea sub formă de:
- articole publicate în jurnale de specialitate;
- comunicărila conferințe de specialitate;
- capitole în cărți sau manuale universitare;
- produse sau pototipuri pentru producție.
Se vor face șabloane și tot ce este dat se va completa în șablon pentru a asigura omogenitatea tratării. Aici nu se reiau conținuturile materialelor publicate să devină acest raport un fel de autoplagiat, ci se va detalia bucătăria pe care a dezvoltat-o doctorandul pentru a ajunge la acele articole. Bor fi indicate și citările făcute de alții fără a cădea in penibilul citărilor reciproce dintre doctoranzi.Al treilea raport este hotărâtor pentru realizarea tezei, căci devine fără prea mult efort, capitol din teză, căci o teză are și un capitol legat de diseminare.
(04 iulie 2016)
No comments:
Post a Comment