Societatea care este în declin caută să facă orice este posibil pentru a transforma ineficiența în eficiență, drept care jonglează cu inflația, cu prețurile și din cea mai ineficiență organizație de producție sau de servicii, scoate o o organizație extrem de eficiență. Așa s-a întâmplat în toate timpurile și în toate orânduirile, căci oamenii nu au capacitatea de a privi adevărul crud în față și automulțumirea îi face să restarteze economiile, schimbând regulile jocului în timpul jocului. Este un mod brutal de a-ți fura căciula, căci ineficiența transformată în eficiență prin simpla creștere a prețurilor, va duce mai devreme sau mai târziu la aceleași pierderi, căci lipsa de imaginație nu aduce niciodată profit nimănui, căci profitul înseamnă muncă, imaginație, creativitate și mai ales calitate la produse și servicii. A mângâia pe creștet pe cineva doar pentru că există, nu este deloc soluția. Cel mângâiat se simte bine, rămâne pe poziție, dar nu încearcă nicio clipă să facă altceva decât ceea ce știe, adică mai nimic și va bate pasul pe loc, transformând vremelnica eficiență generată din creșterea de prețuri artificială, în bază de pornire a dezastrului propriu.
Statul greșește profund când încearcă el să regleze câte ceva, îmbuibându-i pe îmbuibați și oferindu-le firimituri săracilor, lihniți și cu ochii holbați la ceea ce ar mai cădea de la mesele bogaților. Faptul că printr-un decret sau printr-o ordonanță de urgență se face marea transformare a unui ineficient într-un eficient zgomotos, este doar vârful aisbergului de 1/8, căci în spate se ascunde restul de 7/8 ale răului nevăzut, care așteaptă ca prin efecte colaterale să genereze alte mișcări la care nimeni nu s-a gândit. Corecțiile au și ele rostul lor. Dacă cineva dorește să scadă consumul la un produs, fie îi mărește prețul foarte mult, fie impune scăderea producției, fie se prezintă adevărata cauză a scăderii consumului cu efectele nocive asupra sănătății omului. Uneori și antireclama distruge un produs și s-au văzut situații în care un producător de lactate și bânzeturi din județul Argeș a fost pus pe butuci că mass-media a arătat că el este sursa unor mari necazuri medicale, ceea ce s-a dovedit cu afiind cu totul fals, dar era prea târziu.
Eficientizarea prin preț este o soluție vremelnică pentru orice economie și reglementările prin redimensionarea TVA nu fac altceva decât să perturbe piața pentru perioade scurte de timp. Cel mai bun lucru este ca economia să se manifeste pur și simplu, iar legile date de stat să creeze premisele unei concurențe reale, corecte și productive pe termen mediu și pe termen lung, iar statu să nu-și mai bage coada cu soluții artificiale pentru a defini obiective care nu se ating în vecii-vecilor. A se vedea voucherele de vacanță care în loc să-i facă pe cei din HORECA să pună osul la treabă, i-au transformat în rentieri obraznici, profitori și retrograzi, care mai aveau puțin să întrebe dacă muieți îi posmagii.
(01 ianuarie 2024)
(01 ianuarie 2024)
No comments:
Post a Comment