Zeci de ani de frustrări

Eu mă numesc ION. De când Elena CEAUȘESCU a ieșit în lume cu cabinetul doi al ei și de când își aniversa ziua de naștere din 07 ianuarie 1916, viața mea a devenit un calvar. De ziua mea onomastică, televizorul, radioul și ziarele nu făceau altceva decât să cânte realizările Elenei CEAUȘESCU, să o perie și s-o prezinte așa cum nici ea nu se visase în visele ei cele mai colorate.

De cum începea ziua de 7 ianuarie de dinainte de 1989 și ascultam primele cuvinte de slavă adresate celei mai iubite fiice adresate de popor la radio și spre seară la TV, parcă turbam. Îmi stricau ziua toți cei care i se adresau slugarnic acestei femei, care nu era cu nimic mai diferită de celelalte femei din țară. Atunci plecam de acasă și mergeam prin magazine și prin consignații, până îmi treceau toți dracii. Calm, reveneam acasă pentru a mânca la masa festivă cu ai mei, căci era ziua mea onomastică și trebuia să mă bucur. 1990, a fost primul an în care ziua mea onomastică mi-am sărbătorit-o așa cum am crezut eu, fără ca cineva să mi-o mai tulbure cu agresivitatea unor discursuri inepte, cu spectacole în care balerinele aveau fustele lungi până în pământ și cu coruri care cântau lălăit niște versuri scremute, făcute de poeți fără de talent pe muzică scrisă fără inspirație. Acum există Internet și-mi organizez ziua mea onomastică așa cum vreau eu, cu muzica pe care eu o vreau și eu știu să-mi aleg cântecele căci eu știu multe despre adevărații cântăreți de folclor, căci versurile și muzica scrise în closete, în garajuri și între două partide de sex sălbatic să le asculte alții. Eu ascult muzică autentică, cu versuri scrise cu simțire, cu metafore și cu rime perfecte, numai așa cum poporul adevărat a știut să le compună, de parcă ar fi știut ce-mi place mie.

Am trăit zeci de ani de frustrări, când ca o coincidență nefericită, 7 ianuarie era și ziua mea onomastică, dar și ziua de naștere a unei femei care nu a avut niciodată măsura adevărurilor, pentru că nu a avut capacitatea să fie selectivă, pentru a-i îndepărta pe cei slugarnici, pe cei proști și pe cei care se dovedeau a fi oameni de nimic, doar vânători de funcții și de avantaje. Ei erau cei care se erijau în a spune și a face ce credeau ei că-i face plăcere tovarășei, arătând cu ochii spre cei, care echivala cu cabinetul doi. Ei erau cei care făceau toate ghidușiile nefăcute din ziua de 7 ianuarie de dinainte de 1989 la radio, la TV și în presă, iar decontarea a făcut-o madam în 25 decembrie 1989 în fața plutonului de execuție, deși autorii morali erau cu mult mai mulți, dar care s-au pierdut în timp și spațiu.

Acum de ziua mea, eu primesc telefoane, răspunde la mesajele de te FACEBOOK, de pe Whatsapp, de MeWe, dar și la telefon, așa cum eswte și normal, fără ca cineva să-mi mai strice ziua prin gândire sucită, scălâmbăieli inutile și prin dogme bizare, născute empiric, scremut și inutil.


(07 ianuarie 2024)