Friday, November 11, 2022

Uite procentul, nu e procentul!

Mă gândesc la cântecul Ia tigaia, na tigaia! interpretat de LORENA. Tot așa sunt și politicienii dâmbovițeni, care nu știu pe ce lume se află. Se tot încurcă în cifre și se întrec în a avansa cifre dintre cele mai aiuritoare, încât nimeni nu mai înțelege chiar nimic.

Olguța VASILESCU, împreună cu specialiști mioritici a clocit o lege a pensiilor care chipurile punea ordine în hățișul aiuritor al domeniului. În realitate a fost o construcție fantezistă, care a trebuit să fie prorogată în anumite articole, căci cei ce au venit după Veorica DĂNCILĂ nu au fost în stare să o aplice în continuare, ca nu cumva nesimțiți de pensionari să huzurească în nimicnicia lor. 

Ministreasa Ralu TURCAN, cea care se văita ca nu cumva să ne culcăm sănătoși și dimineața să ne trezim morți, a zis că face ea o altă lege a pensiilor. Sărăcuța, abia se târa pe sine însăși, dar să mai clocească și ea cu hamalii ei o nouă lege a pensiilor...

Așa s-a ajuns în noiembrie 2022, fără a rezolva problema pensiilor speciale cu care se lăuda Rareș BOGDAN c-o rezolvă în 30 de zile, iar soluția de la Banca Mondială se dovedește o cârpeală de doi bani. Se lăudau  guvernanți că au dat puțini bani pentru consultanță. Puțin dai, puțin primești. Așa că acum în decembrie, conform PNRR, deși ambițiile erau imense, elefantul a născut un purice. Se vehiculează procente. Nici nu e de mirare. Cum niciodată nu s-a întâmplat nimic ca lumea în spațiul mioritic, evident, nici de acum înainte 200 de ani tot nu se va întâmpla ceva spectaculos, căci vorba scriitorului, aici e locul unde nu se întâmplă nimic. Mai exact, nimic bun.




(11 noiembrie 2022) 

No comments:

Post a Comment