Am urmărit câteva zile la rând canalele Tv românești, să văd și eu cum televiziunile noastre contribuie la creșterea civilizației poporului și la educarea acestuia.
În primul rând, punând accent pe crime, violuri, violență, pușcărie, furturi, spargeri, agresiuni, secetă și deposedări de proprietăți, televiziunile arată că cel mai important segment al populației este formată din infractori și oamenii se complac în a identifica tehnici și metode descrise de cei care prezintă așa-zisele știri la televiziune. Dacă se arată că un criminal este urmărit de 20 de ani, în mintea unora încolțește ideea că și ei dacă fac vreo grozăvie au șansa de a scăpa neprinși. Tot așa în cazul fugarilor de sub escortă, dacă sunt făcute reportaje care sunt reluate de toate televiziunile.
În al doilea rând, în emisiuni apar persoane fără calificare, cu singura calitate că își arată formele apetisante și că sunt în stare să îngaime câteva clișee, pentru a arăta că știu să vorbească. Repetarea situațiilor în care persoane care nu muncesc ceva anume, reușesc să fie deținătoarele unor poșete de firmă și au șansa de a exersa concedii de zeci de mii de euro, fără să rezulte cu claritate că au muncit cinstit pentru acei bani, generează în mintea umora ideea că respectivele persoane sunt modele de urmat.
În loc să fie o rușine că un tânăr nu a luat examenul de bacalaureat, deși a avut condiții de a învăța chiar foarte bune, televiziunile îl prezintă ca pe un erou, ca pe un tânăr ale cărui fapte trebuie muzai să fie urmate. Televiziunile nu spun explixit ca acel tânăr să fie urmat, dar fără a veni cu exemple de tineri care au muncit, care s-au prezentat la examenul de bacalaureat foarte bine, decim lipsind alternativa, mărul stricat reprezintă calea de urmat. Au fost câteva situații de eleve care au luat la examenul de bacalaureat nota zece, dar reportajul a trecut ca și neobservat căci micile ecrane au fost inundate de nenumărate fapte negative în totalitate, dar aducătoare de rating.
Nu am văzut în televiziuni reportaje despre monumente de cultură.
Nu am văzut în televiziuni emisiuni de poezie.
Nu am văzut în televiziuni spectacole de operă de mare valoare.
Am văzut în televiziuni episoade ale unor filme de tot râsul, jucate prost, cu subiecte modeste și care numai acte de cultură nu sunt, căci nu au nimic artistic în ele, ci sunt scene primitive luate prost din viața de zi cu zi, fără mesaj, fără metaforă, fără artă, adică o materie primă brută și neesențială.
În primul rând, punând accent pe crime, violuri, violență, pușcărie, furturi, spargeri, agresiuni, secetă și deposedări de proprietăți, televiziunile arată că cel mai important segment al populației este formată din infractori și oamenii se complac în a identifica tehnici și metode descrise de cei care prezintă așa-zisele știri la televiziune. Dacă se arată că un criminal este urmărit de 20 de ani, în mintea unora încolțește ideea că și ei dacă fac vreo grozăvie au șansa de a scăpa neprinși. Tot așa în cazul fugarilor de sub escortă, dacă sunt făcute reportaje care sunt reluate de toate televiziunile.
În al doilea rând, în emisiuni apar persoane fără calificare, cu singura calitate că își arată formele apetisante și că sunt în stare să îngaime câteva clișee, pentru a arăta că știu să vorbească. Repetarea situațiilor în care persoane care nu muncesc ceva anume, reușesc să fie deținătoarele unor poșete de firmă și au șansa de a exersa concedii de zeci de mii de euro, fără să rezulte cu claritate că au muncit cinstit pentru acei bani, generează în mintea umora ideea că respectivele persoane sunt modele de urmat.
În loc să fie o rușine că un tânăr nu a luat examenul de bacalaureat, deși a avut condiții de a învăța chiar foarte bune, televiziunile îl prezintă ca pe un erou, ca pe un tânăr ale cărui fapte trebuie muzai să fie urmate. Televiziunile nu spun explixit ca acel tânăr să fie urmat, dar fără a veni cu exemple de tineri care au muncit, care s-au prezentat la examenul de bacalaureat foarte bine, decim lipsind alternativa, mărul stricat reprezintă calea de urmat. Au fost câteva situații de eleve care au luat la examenul de bacalaureat nota zece, dar reportajul a trecut ca și neobservat căci micile ecrane au fost inundate de nenumărate fapte negative în totalitate, dar aducătoare de rating.
Nu am văzut în televiziuni reportaje despre monumente de cultură.
Nu am văzut în televiziuni emisiuni de poezie.
Nu am văzut în televiziuni spectacole de operă de mare valoare.
Am văzut în televiziuni episoade ale unor filme de tot râsul, jucate prost, cu subiecte modeste și care numai acte de cultură nu sunt, căci nu au nimic artistic în ele, ci sunt scene primitive luate prost din viața de zi cu zi, fără mesaj, fără metaforă, fără artă, adică o materie primă brută și neesențială.
Nicio televiziune nu face educație.
În nicio televiziune nu se spune clar cine este Mihail EMINESCU. Există doar interviuri comice din care oamenii inculți se fac de râs că nu știu cine este Mihail EMINESCU. Televiziunile care fac astfel de teste sunt televiziuni criminale, căci înainte de a emite pretenții, ele ar trebui să-i educe pe oameni. Numai după ce au făcut 10 emisiuni de câte 30 de minute despre EMINESCU, o televiziune are căderea să pună întrebări despre marele poet.
(22 iulie 2022)
No comments:
Post a Comment