Friday, July 29, 2022

Testul de hand made la iile românești

Toate târgurile sunt inundate de ii din materiale de calitate îndoielnică, având cusături extrem de bogate, la prețuri destul de importante. Când întrebi pe vânzătoare dacă ea le cusut, fără să clipească răspunde afirmativ, deși minte de îngheață apele. 

Mama mea a cusut ii la viața sa, deci eu știu cât de mult muncește o femeie să coasă o ie și cât de greu se compune un model pentru a fi unicat, mai ales atunci când se dorește obținerea unor modele care au o anumită simetrie. De aceea nu sunt ușor de păcălit de vânzătoarele leneșe, mincinoase și hoațe.

Ca să coși o ie se folosește ac și ață. Ața care se bagă pe urechile acului are o anumită lungime, căci dacă e prea lungă, traseul acului este prea mare și există riscul ca ața să se încurce, iar dacă este prea scurt firul, se termină prea repede și trebuie să apară noduri prea dese. Deci, femeia care coase cu mânuțele ei modelul pe o ie, este obligată să facă noduri și să marcheze cumva terminarea firului. Deci, cine vrea să se convingă de faptul cp ia este cusută manual, trebuie doar să întoarcă ia pe dos și să analizeze modul în care este realizată cusătura. Trebuie să existe noduri. Trebuie să existe fire de legătură care permit saltul culorii de la un loc la altul. În plus, se vede când este cusută manual și din micile imperfecțiuni care există la tragerea și strângerea firului.

Ia cusută la mașină este un produs industrial și cine vrea să poarte un astfel de produs, trebuie să știe că este bine realizat, punctele sunt perfecte, firul este tras uniform, nu apar noduri și când este analizată cusătura pe dos, se vede de la o poștă că este realizată la mașină, căci este o cusătură curată, impecabilă, firul este neîntrerupt, trecerile de culoare sunt și ele bine trase. Se vede că este vorba de ceva executat mecanic, în timp ce lucrul făcut manual are elemente imprevizibile și neregularități, care dau farmec și poezie  întregii abordări, aspecte care cresc foarte mult valoarea unei ii.

Iile cusute mecanic sunt frumoase, mai ales că modelele sunt studiate cu atenție și culorile firelor de ață respectă integral portul tradițional. În plus, performanța la acre s-a ajuns cu realizarea punctelor pe pânză, dă modelului realizat acel aspect de migală, admirat foarte mult la iile cusute manual. Dacă o ie cusută manual, cu cât are un model mai bogat cu atât este mai scumpă și aici aș propune să fie analizate iile purtate de Irina LOGHIN și de Maria CIOBANU, în cazul iilor cusute mecanic, problema complexității modelului nu mai este decât o problemă de programare, căci acul urmărește comenzile date prin program, iar selectarea culorii este și ea tot o problemă de activare a unui ac dintr-o serie de ace, exact la pixurile cu pastă multicolore, unde utilizarea unei culori este doar o problemă de selecție.

Acum se pune problema luptei dintre produsele industriale și cele făcute manual. Lupta este acerbă, iar concurența nu este deloc favorabilă iilor realizate mecanic, pentru că aspectul comercial face ca produsele să fie de serie suficient de mare, iar persoanele doresc să folosească unicate când ies în public. Mai apare problema materialelor utilizate. Nu orice fir de ață este acceptat de acele mașinii care realizează broderia mecanică, nu orice material suportă pătrunderea repetată a acelor pe o suprafață mică. Atunci când femeia coase manual o ie, ea are o anumită gingășie, o anumită sensibilitate în a introduce acul în material. Nu are mișcări bruște, căci ea simte materialul, simte mersul firului prin material. Nu se pune aici problema care pe care. Eu știu că nu aș cumpăra niciodată o ie cusută mecanic pentru a o oferi cuiva.



(29 iulie 2022) 

No comments:

Post a Comment