Din start trebuie să spun că Adrian PĂUNESCU este cel mai mare poet român al secolului al XXI-lea și cu aceasta am spus totul. Deși când a împlinit o oarecare vârstă și-a dorit să fie tratat ca poet național și nu a fost, drept care s-a supărat, Adrian PĂUNESCU a fost un mare poet.
Neșansa lui Adrian PĂUNESCU a fost aceea că talentul său uriaș l-a canalizat într-o direcție greșită. Îmi aduc aminte că la cutremurul din 1977 când România încremenise așteptând ordinele lui CEAUȘESCU aflat într-o vizită de stat în Africa, Adrian PĂUNESCU s-a apucat să scrie un poem foarte lumg, pe care l-a și publicat în revista sa Flacăra în care îl descria pe CEAUȘESCU întors val-vârtej, cum pășea apăsat și hotărât printre ruinele de la cutremur.
Am mai spu și mă repet: eu nu am mers la ședințele Cenaclului Flacăra, că nu-mi plăce ce era acolo. Mie îmi place muzica populară românească. Mie îmi place opera. Eu nu le amestec. Muzica folk nu mi-a plăcut dintrun milion de motive, din care enumer motivul al 873.51-lea: e primitivă și lălăită și repetitivă și predictibilă. Dar nu despre aceste carențe ale muzicii folk mi-am propus să scriu aici, ci despre acei cântăreți care cântau un cântec pe versurile lui Adrian PĂUNESCU și care aveau spre final de refren ceva de genul: Partidul, CEAUȘESCU, România. Când se ajungea acolo, Adrian PĂUNESCU, cu vocea lui ca un tun et, intervenea și zicea ultimul vers, accentuând cu Partidul, CEAUȘESCU, România.
Cine vrea să laude sau să interzică Cenaclul Flacăra, are în televiziuni kilometri de bandă magnetică. Trebuie numai parcurși acei km și întocmit un material documentat și cu exemplificările de rigoare, se vor trage concluzii, dar în niciun caz, nu este acum momentul să facem ce numai Ana PAUKER și Gheorghiu DEJ au făcut, să scoată din literatură figuri ilustre precum MAIORESCU, BLAGA, ARGHEZI, GOGA. Suntem în secolul al XXI-lea și cred că avem maturitatea necesară de a separa grâul de neghină.
(21 iulie 2022)
No comments:
Post a Comment