Despre Oana ZAMFIR am avut o impresie foarte bună. Își făcea meseria bine. Știa să documenteze un caz. Știa să expună o problemă. Avea nivelul de profunzime necesar unui jurnalist.
Aseară 18 iulie 2022 la emisiunea Sinteza zilei, am auzit-o pe Oana ZAMFIR spunând niște chestii referitoare la George BUHNICI care m-au determinat s-o dau jos de pe piedestalul pe care o pusesem în galeria jurnaliștilor de investigații. George BUHNICI nu este personajul care să merite să fie tratat distinct, ci trecut la etcetera.
Din spusele lui Oana ZAMFIR mi-am adus aminte de o femeie căreia iubitul i-a zis că-i aduce și Luna de pe cer. Femeia iubită a fost foarte concretă și l-a întrebat unde o să pună Luna că ea nu are o curte așa de mare. Așa și Oana ZAMFIR cu interpretarea ROAST-ului lui George BUHNICI referitor la cântăreața DELIA. Ba mai mult, Oana ZAMFIR a dus forțat raționamentul mai departe și a tras o concluzie care mi-a adus aminte de activiștii Anei PAUKER care te băgau la stuf numai și numai dacă în cuvântul tău nu puneai virgula așa cum și-o doreau acei activiștii, instruiți să urmeze doar câteva șabloane simpliste, dar pure ideologic.
Din această cauză Oana ZAMFIR m-a dezamăgit și nici nu mai vreau s-o văd la tv pe Oana ZAMFIR, căci nu-i aveam la suflet nici pe activiștii lui Ana PAUKER din motivele mele de copil de grădiniță.
(19 iulie 2022)
No comments:
Post a Comment