Legea pandemiei

Deși mi-am bătut gura degeaba, parlamentul de la București ar trebui să emane o lege, Legea pandemiei, care să spună totul despre:

- ce este pandemia,

- cum se acționează,

- cine răspunde,

- care sunt resursele,

- ce etape se parcurg,

- ce se raportează,

- care sunt procedurile.

Acum, totul se face în bătaia vântului și nu știe dreapta ce face stânga și se aruncă dintr- parte în alta cartoful fierbinte, toți ferindu-se să-l prindă și să-l curețe pentru a-l pune în salata beuf, să zicem.

Lipsa de știință, de predictibilitate, de asumare și de acțiune, pe fondul fricii, a determinat acțiuni pripite, necugetate și fără sens care așa cum se vede după un an, nu au dus la rezultatele scontate. Există catastrofe și dacă nu le-am trăit, măcare le intuim, le studiem, le evaluăm și prognozăm comportamente pentru a gestiona cât de cât efectele lor. Superficialitatea abordărilor la toate nivelurile face ca soluțiile să fie de moment, fără a exista un cadru bine definit. Acum că există pandemia și trăim în pandemie, parlamentul trebuie rapid să elaboreze legea pandemiei ca să nu mai facă oricine ceea ce-i bubuie prin cap. Trebuie să existe clar:

- sarcini,

- etape,

- activități,

- termene,

- responsabili.

Acum că vorbim despre responsabili, aceștia trebuie să fie pe o structură ierarhică, fără a exista posibilitatea să-și tragă unul altuia preșul de sub picioare, exact cum s-a văzut când se citeau ordonanțele militare și unii se credeau mai vedete decât alții. 

Legea pandemiei trebuie să arate:

- când se declară starea de pandemie,

- ce libertăți se restrâng,

- care este organizarea pentru limitarea efectelor,

- cine este șeful unic al comenzii,

- cum se comunică,

- rolul televiziunilor,

- crearea de stocuri și alte resurse,

- strategia de urmat,

- cancelările de evenimente,

- compensații acordate,

- interziceri exprese.

Nu trebuie pornit de la un vis al cuiva, ci de la realități trăite aici sau altundeva, căci pandemii au existat, nimeni neavând dreptul să spună că putim într-o totală necunoaștere, ca și cum am fi picați de pe Marte în acest subiect încărcat de dramatism. Legea nu trebuie să opereze cu jumătăți de măsură, nu trebuie să fie ambiguă și nici nu trebuie să reflecte amatorismul, fiind una perfectă în raport cu concluziile specialiștilor, dar care să-i lase pe politicieni nu în ofsaid, ci cu gura căscată prin abordarea aproape matematică a ei.

(05 aprilie 2021)