Monday, April 12, 2021

Comuniștii de ieri, democrații de azi

Până în 1989 existau:
- șoimii patriei copilași de peste 5 ani, decă născuți în jur de 1984,
- pionieri elevii de la 10 la 14 ani, deci născuți înainte de 1979,
- utciști, tineri de peste 14 ani, deci născuți înainte de 1974,
- comuniști cu carnet, cei de peste 18 ani, născuți înainte de 1970.
Chiar dacă unii, ostentativ, au dat foc carnetelor de partid în piața publică, ei tot comuniști au rămas, pentru că au fost pionieri, au fost utciști și chiar comuniști. Erau foarte rare cazurile când elevii nu erau primiți în organizațiile de pionieri și de utc, căci ori erau foarte slabi la învățătură, dar disidenți ai regimului nu erau în niciun caz.
Cei din facultăți care au fost studenți, nu trebuie să se laude că nu au fost comuniști, căci în facultate erau primiți cei mai buni studenți, adică studenți cu medii de peste 9,50 sigur și mult mai rar studenții cu medii de peste 8 și sunb media 9.00. Așa că nu e un titlu de glorie că un licențiat de pe vremea lui CEAUȘESCU nu a devenit membru pcr, căci respectivul nu a avut medie care să-l facă eligibil. După terminarea facultății la 100 de muncitori era primit un intelectual.
Azi este mimată democrația, căci cei de peste 40 de ani au fost:
- șoimi ai patriei,
- pionieri,
- utciști,
- comuniști.
Ei au fost infectați pe vecie cu microbul comunismului și gândirea lor este bântuită de comunism. Nicio școală de democrație, nicio bursă, nicio muncă de voluntariat nu va schimba concepțiile lor comuniste. Dovadă stau obiceiurile comuniste. Nici comuniștii, nici progresiștii nu jură pe Biblie. Și comuniștii și democrații de azi cred în etică, în morală, în integritate, dar nu oricare dintre ele, ci în cele comuniste, căci ei nu au cum să accepte egalitatea în bogăție a oamenilor, morala în bunăstare și integritatea în progres, ci e văd numai hoți, corupți și nenorociți. Ei cred doar în pușcărie, niciodată în onoare și dreptate, căci există doar un adevăr, adevărul lor mincinos, trunchiat și ascuns.
Nu există bugetari milionari în democrația autentică, nici genți de 15.000 euro la bugetară și nici excepții în crearea de avantaje supradimensionate, negândite, care pângăresc democrația, căci Angela MERKEL a demonstrat ce înseamnă funcționar public, nu cum la noi sunt demnitari burghezo-proletari.



(12 aprilie 2021)

No comments:

Post a Comment