Coada de la ANAF și mesajele transmise prin textele de pe ușă arată că cei de la ANAF nu au fost influențați de pandemie în niciun fel. Singura cale de a-i mișca din loc este desființarea lor și reînființarea sub o altă titulatură cu condiția ca niciun salariat din actualul ANAF să nu mai pună piciorul în noua structură organizatorică. Toți lucrează atât de prost încât nu vor face niciodată nimic în domeniul informatizării, că nu pricem nimic și au o plăcere diabolică să-i umilească oe cetățenii cu care relaționează.
În opinia mea, informatizarea la ANAF trebuie să se deruleze orientând totul spre cetățean astfel.
- trei luni să se înregistreze toate cererile poporului care vine la ghișeu,
- să se găsească o listă de cuvinte cheie care arată ce vor cetățenii,
- se formulează probleme de rezolvat ale cetățenilor,
- se structurează intefața prietenoasă orientată pe vocabularul cetățeanului,
- se definesc fluxuri de documente cu informație minimă de la cetățean,
- se structurează formulare specifice prelucrării automate,
- se stabilesc modalități de validare care ușurează munca cetățeanului,
- se construiesc proceduri de soluționare cereri de către funcționari,
- se implementează management de documente pentru urmărirea stadiilor,
- se analizează activitatea funcționarilor funcție de soluțiile date.
Trebuie regândit totul și schimbat modul acesta birocratic primitiv de lucru, în care statul îl consideră pe cetățean infractor chiar și când cetățeanul vine să plătească texe și impozite. Cine are curiozitatea să citească mesajele scrise pe ușile birourilor ANAF își dă seama că această instituție este împietrită undeva la anul 12 noiembrie 1330 când s-a încheiat lupta de la Posada când soldații aruncau cu bolovani în dușmanii lor, așa cum arată Cronica Pictată de la Viena. Numai o revoluție ar mai salva această instituție prăbușită în sine prin suficiența așa-zișilor specialiști de informatică aciuiți acolo.
Morala: în țările baltice omul vine la ghișeu să anunțe o naștere sau un deces. În rest, totul se rezolvă în relația cu statul de la calcluator. Punct.
(06 aprilie 2021)
No comments:
Post a Comment