Văd că face vâlvă melodia FERICIRE interpretată de LOREDANA și de un grup de maneliști format din:
Costi IONIȚĂ, Jador, Florin SALAM, Culiță STERP, Nicu PALERU, Ștefan de la BĂRBULEȘTI, Adi de la VÂLCEA, Jean de la CRAIOVA și Vali VIJELIE.
Orice s-ar zice, avem în față un hit interpretat de voci foarte bune. Să nu uităm că:
- LOREDANA este o voce legendară,
- Costi IONIȚĂ este o voce, dar și compozitor de succes,
- Jador, este o voce și amfitrionul unei emisiuni de succes,
- Florin SALAM este o voce și un solist care duce un spectacol fără efort,
- Culiță STERP un solist de cursă lungă,
- Nicu PALERU este un renumit solist care cântă live fără probleme,
- Ștefan de la BĂRBULEȘTI este o voce excelentă,
- Adi de la VÂLCEA este un nume în muzica de genul cântat de el,
- Jean de la CRAIOVA este câștigătorul concursului dansez pentru tine și o voce de valoare,
- Vali VIJELIE este un solist autentic de manele.
Toți cei care fac o analiză a acestui mare succes muzical nu trebuie să pornească de la idei preconcepute. Este necesar să fie analizat:
- textul,
- muzica,
- calitatea vocilor,
- regia,
- mișcarea scenică,
- decorurile,
- costumele.
Deși fiecare solist este o personalitate de mare importanță, trebuie remarcat că toți au format un întreg. Mi-am adus aminte de filmul Ocolul pământului în 80 de zile în care cei mai mari actori ai lumii au apărut doar pentru câteva replici și aici numesc pe Fernandel, Frank SINATRA, Marlene DIETRICH și Buster KEATON. Faptul că cei mai buni din domeniu au acceptat să fie și aici cei mai buni, arată că unde este valoare artistică, nu încape niciun comentariu tendențios.
(27 aprilie 2021)
No comments:
Post a Comment