Niciodată nu mi-au plăcut cântărețele miorlăite, pițigăiate sau leșinate. Mie îmi plac cântărețele cu voce plină, expresivă, inconfundabilă, ușor dramatică așa cum sunt vocile la Maria TĂNASE, Ioana RADU și Lucreția CIOBANU. Când am ascultat-o pe cântăreața Elisabeta TURCU mi-am dat seama că:
- reprezintă Muscelul,
- este o mare voce,
- are dramatism,
- deține repertoriu,
- știe că are talent.
Elisabeta TURCU este o prezență prin cânt, prin costum, prin felul în care se prezintă. Maramele ei de Muscel sunt delicate, iia ei se armonizează cu ritmul muzicii. Culorile costumului ei sunt în armonie perfectă și gesturile lui Elisabeta TURCU sunt ale unei artiste care știe ce să facă cu mâinile, cu corpul când cântă. Ea nu se bâtâie așa cum fac unele cântărețe în dorința disperată de a ține ritmul, căci Elisabeta TURCU are ritmul în sânge. Elisabeta TURCU nu apare în concerte ca o sorcovă, așa cum apar nenumărate așa-zise artiste care pun tone de smacuri pe chip, doar-doar vor da bine la cameră. Ea este simplă, naturală și pune accent pe cânt.
În repertoriul lui Elisabeta TURCU sunt cântece precum:
- Neicuță din Argeșel,
- Face-m-aș pasăre-n zbor,
- Dragostea noastră curată,
- Mama mea scumpă comoară,
- Roata vieții,
- Mamă, înger păzitor,
- Băiatul mamii băiat,
- Unde ești copilărie,
- Urcă trenul la Predeal,
- Argeșene, puiule,
- La mulți ani, omule bun,
- Inimă afurisită.
Se văd cântecele culese de cântecele scrise. Poezia versului autentic din popor se vede, ceea ce arată că creatorul cult de folclor nu prea există și dorința de a face cântece mai noi nu permite acea cizelare pe care o aduce creatorul popular prin trecerea versului din generație în generație. Ca să nu mai spun că versificația a,b,a,b nu prea este specifică folclorului autentic. Bine că Elisabeta TURCU nu exagerează și se vede că citește poezie, dar mai are de lucrat la capitolul metaforă.
(04 aprilie 2021)
No comments:
Post a Comment