Friday, March 5, 2021

Retrospectivă Elena UDREA, vedeta de 7 stele

Elena UDREA când era și ea la butoanele puterii s-a comportant ca o super-vedetă de Hollywood, nu numai din dorința sa de a apărea în tot felul de ipostaze, ci mai ales, la sugestia celor care-și doreau să profite fie că erau în anturajul ei, fie că prestau activități din care ieșeau bani pe comerț de imagine. neavând puterea de a spune nu, Elena UDREA s-a lăsat antrenată sau apropae târâtă în tot feluri de jocuri de imagine, care la un moment dat i-au fost favorabile, dar care în final s-au dovedit a-i fi potrivnice.
Am văzut o Elena UDREA făcând sarmale.
Am văzut o Elena UDREA dând cu mopul.
Am văzut o Elena UDREA împletind.
Am văzut o Elena UDREA împărțind poșete de lux unor femei nevoiașe.
Am văzut o Elena UDREA punând ghizdane în bănci la început de an școlar.
Am văzut o Elena UDREA conducând grațios un Audi Q7.
Am văzut o Elena UDREA călărind un cal superb în Bucovina.
Am văzut o Elena UDREA gustând mâncăruri tradiționale într-o emisiune la TVR1.
Am văzut o Elena UDREA purtând un costum național autentic.
Am văzut o Elena UDREA ieșind din spuma mării într-un costum de baie de mare firmă.
Am văzut o Elena UDREA mergând pe plajă cu pantofi cu toc cui.
Am văzut o Elena UDREA vorbind pe malul lacului cum politicienii îi aburesc pe alegători.
Am văzut o Elena UDREA făcând căsătoria civilă la New York.
Am văzut o Elena UDREA coafată ca Margaret THATCHER.
Am văzut o Elena UDREA coafată ca Jackie KENNEDY.
Am văzut o Elena UDREA comparată cu Kill BILL.
Am văzut o Elena UDREA primind aplauze la scenă deschisă la alegerile PDL București.
Am văzut o Elena UDREA huiduită la o gală de box.
Am văzut o Elena UDREA zâmbind când un primar obscur spunea că doarme cu poza ei sub pernă.
Am văzut o Elena UDREA admirată de un fost ambasador la Paris.
Am văzut o Elena UDREA vorbind în direct la Tv de pe poziția unei admiratoare a Elenei UDREA.
Am văzut o Elena UDREA  arătând un bilețel roz în direct la Tv, scris de un premier.
Am văzut o Elena UDREA etalând o rochie scumpuță cu alb și steluțe bleumarin.
Am văzut o Elena UDREA cu cătușe în drum spre arestul capitalei.
Am văzut o Elena UDREA cu transmisiuni lacrimogene din Costa Rica.
Am văzut o Elena UDREA pe culoarele tribunalelor încrezătoare în steaua ei.
Am văzut o Elena UDREA blestemând în direct, o judecătoare care i-a dat 8 ani de pârnaie.
Retrospectiva Elena UDREA, vedeta de 7 stele, este necesară pentru a înțelege cum se construiesc decoruri de mucava, eroi surogat, vedete meteoritice, de către oameni care vor foloase doar pentru ei, iar cei slabi le cad pradă, căci luați de val, cred că tot ce zboară se mănâncă. Elena UDREA este o victimă media, căci nu a spus un nu hotărât celor care se ocupă de vânzări de imagine pe bani mulți.
Tot ce am văzut arată că în viață există suișuri și coborâșuri și omul trebuie să știe cum să-și aștearnă, pentru a dormi liniștit pe perna lui de acasă. Eu știu că fiecăruia dintre noi i se așează o pălărie pe cap. dacă acea pălărie e potrivită, este în regulă, vedem pe unde mergem și nici nu ne luăm lumea-n cap. Dacă pălăria este mică, stă pe crștetul capului și aparițiile noastre sunt ridicole. dacă pălăria este prea mare, cade pe ochi și nu mai vedem nimic, deci nici pe unde mergem, ceea ce face să ajungem la hazna dacă ne luăm după bâzâitul muștelor. Se pare că Elena UDREA când s-a privit în oglindă s-a crezut Caterina de' MEDICI, o altă explicație neexistând la multitudinea de probleme în care s-a implicat și aici mă refer la numiri de persoane pe poziții extrem de importante în stat. În concluzie, asistăm acum la decăderea unei doamne, căci la ascensiunea fulminantă a sa am fost martori în intervalul 2006 - 2010. Suntem doar spectatori ai marilor spectacole pe care ni le oferă istoria și multe nu vom înțelege niciodată, căci nu avem toate datele problemei sau probabil nici nu facem efortul de a le înțelege.




(05 martie 2021)

No comments:

Post a Comment