Se zice că nu este posibil să ții doi pepeni într-o mână. N-o spun eu, ci este un proverb. În America unde studiile la facultate se plătesc, tinerii care doresc să urmeze o facultate și nu au bani, fie muncesc înainte de facultate, fie fac împrumut la bancă, fie au joburi part-time. Lucrurile nu sunt deloc simple acolo. Numai noi pe malul Dâmboviței idilizăm lucrurile și le prezentăm exact cum ne convine nouă, ca să justificăm modalități lejere de abordare a studenției. Există acolo în America lucrurile foarte bine definite. Adică, studentul își alege variantele de programe de studiu în cunoștință de cauză. Se zice că frecvența nu este obligatorie, dar lucrurile sunt astfel făcute încât numai cel care este prezent în sala de curs, în sala de seminar și în laborator, va fi în situație de a promova examenul, căci ceea ce se predă, ceea ce se lucrează, ceea ce se experimentează, nu se fac decât asistat de profesor, iar pregătirea unui examen în cele câteva zile de sesiune, este doar un zvon mincinos acolo în America, adică în USA.
În spațiul mioritic, unde românul s-a născut poet și toată lumea este genială, se acceptă orice, inclusiv ideea unora de a merge să fie studenți la universități gen fabrici de diplome, dar nu această situație o iau eu în calcul.
Eu discut despre facultățile serioase, unde se face carte, unde se predau cursuri adevărate, unde seminarul este seminar și laboratorul este laborator. Acolo există să zicem activități ce corespund la 6 ore pe zi în 4 zile din săptămână. Dar se știe că există și discipline unde există manuale, unde activitățile se desfășoară în așa fel încât se elaborează referate, se realizează proiecte, se dau teste și unde prezența este facultativă, comparativ cu disciplinele specifice profesiei de bază unde studentul vine el de bună voie și nesilit de nimeni la curs, la seminar, la laborator, căci altfel nu va înțelege problemele și deci nu va promova.
Combinând inteligent cele două tipuri de activități în calitatea de student, studentul reușește cu eforturi foarte mari desigur, să creeze acel timp disponibil pentru un job part-time. Este nevoie ca șefii de la job să dea dovadă de flexibilitate și de echilibru pentru a se aqjunge la situația ca studentul să facă simultan și facultate și muncă la job. Am văzut nenumărate situații în care studenții s-au organizat exemplar și au reușit să facă cele două joburi, cel de student și cel de salariat și să finalizeze cu succes facultatea. Este excelent dacă studentul este la o facultate ale cărei cursuri se regăsesc în locuri de muncă din companii și studentul are posibilitatea să dezvolte la job activități practice strict legate de ceea ce învață la facultate. Am văzut situații în care studentul, după ce a absolvit facultatea a continuat să lucreze în compania unde era la job part-time, dar acum deja este ca salariat absolvent de facultate.
Aici nu este vorba de a ține doi pepeni într-o mână, ci de a prelungi la job preocupările de la afcultate, mai ales dacă la job se lucrează chestiuni care la facultate formează baza.
PS: când am avut proiecte finanțate, am avut posibilitatea de a colabora cu studenți, asemănător lucrului la job și calitatea muncii acestora a fost foarte bună, atunci când lucrurile era foarte clare și verificările se efectuau ceva mai des decât în cazul unor absolvenți cu experiență.
(13 octombrie 2023)
(13 octombrie 2023)
No comments:
Post a Comment