Obiceiuri aiurea la mulți dintre noi

Noi avem un obicei aiurea și anume, începem să prețuim omul după ce a murit. Atunci vedeam că era:
- bun la suflet,
- deștept,
- talentat,  
- iubitor,

- magnific,

- generos,

- modest,

- prolific,

- tenace,

- sopiritual,
- lider.

Ne curg lacrimi de crocodil când vorbim despre defunct și ca tacâmul să fie complet îi dăm diplome, medalii post-mortem și apar și bocitoarele sau cioclii, dar și cei care se țin bățoși să vorbească în public despre cel dispărut, folosind cele mai teribile formulări, din care crezi că omenirea a pierdut geniul geniilor, deși când respectivul trăia, nu-l băga nimeni în seamă și a plecat singur, uitat și trist. Mă impresionează coroanele și jerbele de flori aduse la căpătâiul dispărutului, dar și neamurile îmbrăcate cu haine cernite, care se vântură de colo-colo negăsindu-și nici locul și nici rostul. Totul capătă o altă dimensiune atunci când se discută despre cel plecat dintre noi în termeni deosebit de elogioși, depășind zicerea conform căreia despre morți numai de bine, căci se vorbește chiar și de către dușmani în termeni nefirești, lipsiți de acel minim de decență, căci toată lumea știe cum s-au comportat despre respectivul pe când trăia și tăcerea lor era cel mai bun lucru ce trebuie făcut în clipele îndurerate.


(25 octombrie 2023)