Saturday, July 15, 2023

Solidaritatea socială

După 1989 s-a schimbat optica privind munca. Fiecare om și-a luat soarta în propriile mâini și trăiește exact așa cum își dorește. Societatea are grijă ca oamenii vulnerabili să fie protejați atât cât resursele economiei naționale o permit. Așa ar trebui să fie. În realitate s-au înregistrat o serie de dezechilibre, unele voite, altele întâmplătoare, altele datorate unei abordări superficiale a variantelor de lucru, dar oricum, dezechilibre, care trebuiau corectate rapid.
Solidaritatea socială vizează mai multe aspecte. Un aspect important se referă la faptul că persoanele trebuie să fie plătite în funcție de cantitatea și calitatea muncii depuse și nimeni nu trebuie să muncească fără a primi salariu care să reflecte complexitatea muncii realizate și volumul său de muncă. Societatea, prin reprezentanții săi trebuie să vegheze la aspectele de echitate din societate și acolo unde se înregistrează abateri, societatea trebuie să intervină eficient.
Dacă există patroni care sfidează normele de etică a muncii și caută să-i fure pe salariați fără a le plăti munca depusă, guvernul prin organismele sale de control trebuie să corecteze toate situațiile rapid și fără niciun fel de întârziere.
Solidaritatea socială se referă și la salariul minim, dar și la raportul dintre salariul minim și ajutorul social. Dacă ajutorul social este de 1.000 lei și cel care are salariul minim rămâne în mână cu 1.700 lei, evident că nu este încurajată munca, pentru că diferența de 700 lei este neînsemnată dacă luăm în considerare că omul muncește 8 ore pe zi cinci zile, plătește transportul spre muncă și spre casă, plătește pachețelul de mâncare de prânz. Cei 700 de lei nu-l încurajează să meargă la servici. Doar o diferență 1.000 ajutor social și 3.500 lei în mână la un salariu minim, va avea rol activ în a-i face pe oameni să meargă la muncă.
Solidaritatea socială vizează și alte aspecte, mai ales cele legate de sărăcie. O economie care nu merge într-o direcție bună are șanse mici de a elimina sărăcia din rândurile populației. Au trecut vremurile în care erau apreciați oamenii săraci, dar cinstiți. oamenii care muncesc mult și mai ales eficient, trebuie să obțină salarii care să le asigure un nivel de trai decent. În societate trebuie să funcționeze sloganul nici muncă fără pâine nici  pâine fără muncă, într-o formă actualizată, căci în ziua de azi au apărut noi meserii și conceptul de muncă a căpătat alte valențe, fără a mai însemna forță brută, ciocan și cazma, ci și creier.
Felul în care a reacționat societatea în cazul azilelor groazei, arată că solidaritatea socială există și se simte implicarea ei în soluționarea problemei prin toate mijloacele, politic, administrativ și social.



(15 iulie 2023)

No comments:

Post a Comment