Azi, 01 Decembrie 2022 am auzit pe un post de televiziune ceva despre românii care nu s-au dumirit în legătură cu forma de guvernământ. Cel care vorbea spunea ceva despre monarhie și arăta cât de rău este să ai republică. Eu nu am trăit în monarhie. M-am născut ceva mai înainte de a se instaura republica, dar toată viața am trăit în republică. A fost Republica Populară Română, a fost republica Socialistă România și acum este Republica România.
Am avut Marea Adunare Națională.
Avem Camera deputaților și senat.
Am avut și avem președinte de republică.
Cei ce vorbesc despre monarhie ar trebui să vină cu detalii. Superioritatea monarhiei nu se proclamă prin vorbe, ci trebuie demonstrată prin fapte. Mie îmi trebuie puse la liniuță avantajele monarhiei. Eu nu cred doar vorbele goale ale unora care vorbesc despre ceea ce nu știu.
Avem o casă regală. Avem un custode al coroanei în persoana Principesei Margareta. Avem un prinț consort în persoana principelui Radu. Avem pe Nicolas. L-am avut pe Regele Mihai I.
La întrebarea monarhie sau republică este destul de dificil de răspuns acum. Cine ar dori să organizeze un referendum, va avea surpriza neplăcută pentru adepții monarhiei, căci eu estimez că pentru republică ar opta mai mult de 80% dintre votanți, iar inversarea acestui raport sunt șanse să se producă peste 300 de ani. Lumea ar trebui să citească istoria, să se convingă de ceea ce au însemnat domnitorii pentru țară și ceea ce a însemnat casa regală pentru România, prin regii Carol I și Ferdinand I. Lumea modernă vrea tot timpul lucruri speciale, făcute de oameni speciali. Tare aș dori să am o listă de oameni speciali, care s-au remarcat prin studii pe la primele 10 universități ale lumii, prin contribuții la știință sau la politică, prin discurs într-o limbă română perfectă. Tare mi-aș dori să cunosc oameni de cultură cu talente remarcabile, pe care să-i văd în fruntea țării, așa cum au fost cândva, undeva, prin lume unii conducători de stat, unii chiar au fost Laureați ai Premiului NOBEL pentru literatură sau pentru pace.
(01 decembrie 2022)
(01 decembrie 2022)
No comments:
Post a Comment