Cultul personalității la români

În primitivismul lor funciar, mulți intelectuali români, unii dintre ei chiar lipsiți de discernământ și de talent, purced la a construi edificii volatile și socluri imaginare unor puternici ai zilei, făcându-i pe aceștia să pară exact ceea ce nu sunt. Micimea acestor așa-ziși vectori de opinie este atât de flagrantă încât devine enervantă. Să spui că dormi cu poza cuiva sub pernă, să compari pe cineva cu Kill BILL sau să-i spui cuiva Slujirea sau Nefertiti, este de-a dreptul grotesc, bizar, disgrațios, anormal, vulgar și mai ales prostesc. Este adevărat că o asde atitudine vine să aducă și unele avantaje nefericiților care se dau în spectacol cu astfel de ziceri umilitoare, jegoase și tembele, dar a-ți nega propria operă cu astfel de abordări denotă imaturitate, indecență și inadecvare de comportament în raport cu exigențele lor ca nemembri ai speciei umane, cărora le-au căzut pradă în calitate de slugi nevrednice. Pentru o femeie este mai treacă-meargă să se prosterneze în fața unei imagini idilice, deformate și imateriale a unui bărbat ca sursă de plăceri virtuale, dar pentru un bărbat este de-a dreptul ridicol, periculos și degradant să înceapă să cadă în șpagat lălăindu-se, ghilorlăindu-se și miorlîindu-se în ziceri care duc spre o singură direcție și anume decăderea, via cultul deșănțat al unei personalități în degringoladă. Nici măcar chestia de focusare nu este la înălțime, căci și în a construi un cult al personalității trebuie o țâră de meșteșug, dar trebuie să existe și obiectul adulării. Căci cei adulați mai ales după 1989 n-au nici pe departe statutul de personalități, căci a construi un cult unor inși oarecare este deja prostie pură, suprarealistă, nedureroasă, incoloră și urât mirositoare. Este umilitor pentru destinatar.
Cultul personalității la români este un sport care se practică mai ales cu limba exersată pe suprafețe extinse, netede, catifelate, curbate, domoale și ascunse privirii.

(11 iulie 2018)