Sunt sigur că dacii și după aceea urmașii lor au practicat yoga, din moment ce folclorul păstrează nenumărate elemente fabuloase, specifice acestui mod de a face meditație. Există un cântec foarte frumos, intitulat Sus pe dealul înverzit, cântat de Dan MOISESCU, care are versurile următoare:
Foaie verde mărgărit,
Sus pe dealul înverzit,
La un pom mare-n florit,
Pe-o poală de fân cosit,
Găsii dorul adormit.
Cum aș face dar nu știu
Ca să las doru-n pustiu.
Să las pasul mai domol,
Să nu scol dorul din somn.
Că dorul de l-oi scula
Eu de dor n-oi mai scăpa.
Cum e dorul cam nebun,
Mă găsește tot pe drum.
Într-o altă versiune, cântat de Ileana CONSTANTINESCU, cântecul se intitulează Sus pe malul înverzit și are versurile:
Foaie verde mărgărit,
Sus pe malul înverzit,
La un pom mare-n florit,
Pe-o pală de fân cosit,
Găsii dorul adormit
Cu capul pe rug de mure
Și cu fața spre pădure.
Frunzuliță măr domnesc
Cum să fac să nu-l trezesc.
Mai bine îl ocolesc.
Că de s-o trezi cumva
Nu mai pot de el scăpa,
Că dorul unde se pune,
Face inima cărbune.
Și dorul unde s-așează
Îți pare lumea mai dragă.
Nu discut acum diferențele de loc, de atitudine și de semnificația dorului, pentru cî profunzimea analizei nu-mi permit ca pe câteva rânduri să fiu riguros. Voi remarca numai versurile:
Cu capul pe rug de mure
Și cu fața spre pădure.
unde se vede cu claritate că dorul este foarte bun executant de exerciții yoga din moment ce reușește să doarmă, adică să mediteze cum am zice noi yoghinii, cu capul pe rug de mure. Se știe că rugul de mure are țepi foarte solizi care îi fac pe culegătorii de mure să fie extrem de precauți. Cei care practică yoga au un pătuț cu cuie ascuțite și prin exerciții asidue reușesc să se odihneacă stând cu suprafața spatelui și cu picioarele sprijinite în vârfurile ascuțite, relaxarea fiind de-a dreptul excepțională, iar rezultatul dorului care stă cu obrazul pe rugul de mure este fenomenal.
(10 mai 2017)
No comments:
Post a Comment