Comunismul cutiilor de chibrituri

Ideile unor arhitecți mediocrii s-au concretizat în soluții bazate pe restricții impuse de conducerea de partid și de stat. Trebuiau construite multe, foarte multe, graznic de multe apartamente, 500.000 dar într-un cincinal se ajungea și al 1.000.000 de apartamente. Au apărut și apartamente confort 2 dar și confort 3, cu baiua desenată pe ușă. Și azi se văd acele construcții oribile, cu camere mici, întunecoase și reci, cu balcoane de tot rîsul, fără utilitate, fără spații de depozitare și cu scări comune pe centru, înghesuite, dar mai ales în beznă când se întrerupea curentul electric.

Un apartament avea camere de 18 mp, de 12 mp, de 11 mp, de 9 mp, o bucătărie de 6-7 mp, o baie de 4 mp și holuri de 9-12 mp, lonfort 1. Pentru confort 2 suprafețele scădeau cu 20-30%.

Poporul era bucuros că primea aceste apartamente prin întreprinderi și se plătea chirie la ICRAL: Soluțiile erau modeste pentru că dacă cineva ar fi făcut niște calcule elementare, doar creșterea cheltuielilor cu 20% ar fi dus la creșterea gradului de confort cu 40%. Numai că clasa muncitoare care merge în paradis, trebuie pe pământ să se chinuie pentru a simți plăcerea veșnică a paradisului. Credeam că dezvoltatorii de azi au învățat ceva din lecțiile stupide ale comunismului, dar ceea ce se construiește pentru vânzare la bobor, sunt tot apartamente cu soluții proaste, chiar mai proaste decât știam eu, iar în zona rezistenței sunt catastrofale. Mi-am propus trasee pe care să nu le urmez niciodată în București că dacă m-ar prinde cutremur de 7 grade pe Rchter pe acolo sunt sigur că din blocurile post-revoluționare nu va rămâne cărămidă pe cărămidă, de cât de prost sunt construite și cu ce betoane de proastă calitate este făcută structura lor de rezistență.

Deci, să conchid: comunismul a adus cutiile de chibrituri să satisfacă niște nevoi, ca soluție rea, deși existau soluții mult mai inteligente în aceiași bani. Numai că puhoiul de politruci fără creier din partid, care își luau angajament că vor face și vor drege, când se vedeau la munca efectivă, dădeau din colș în colți și improvizau ca să scoată cămașa în vreun fel fașă de conducerea superioară de partid și de stat. Și în Germania și în Cehoslovacia, dar și până în Bulgaria a fost comunism, dar nu așa de talibanizat ca la noi, în care cuvântul de ordine era cantitatea cu orice preț, dar cantitatea ca număr în sine, fără alți indicatori precum suprafața medie a camerei.
Comunismul cutiilor de chibrituri este realitatea care ne va bântui de acum încolo încă o sută de ani. cartierele dormitor sunt imaginile caricaturale ale unei mediocrități revoltătoare, instalate la masa cu cașcaval, unde a promite și a realiza, însemna condiția de a rămâne în continuare acolo pe poziții. Nimeni nu trebuie să se facă mai frumos, dacă nu este. Nu există nicio scuză la arhitectura de doi bani de pe Victoria Socialismului, cu acele arabescuri aiurea, cu fântânile acelea nasoale. Comunismul a fost rău prin oamenii lui de la butoane, nu prin executanții-furnicuțe, care erau masa tăcută și umilă, bună doar de muncă și de făcut copii la o adică, pentru a merge în concedii la munte și la mare cu bilete date prin sindicat. Tot ce s-a întâmplat trebuie privit ca soluții rele date de oameni care nu au fost în stare să ofere soluții bune, pentru că nu erau în stare, nu pentru că le era frică sau că cineva le stătea cu pistolul la tâmplă, având degetul pe trăgaci. Era doar problema bunăstării și confortului propriu, care se obținea acceptând orice, inclusiv prostituarea în plan profesional.

(19 mai 2017)