Răzbunare vrem!

Ca și în cazul arhivei securități când mințile înfierbântate doreau publicarea tuturor dosarelor pe Internet, fără ștersături, iată că acum, la 20 de ani diferență, au apărut minți și mai înfierbântate care cer exact același lucru. Între cele două momente există mai diferențe printre care enumăr:

• în cazul dosarelor securității numărul celor vizați era extrem de mare, căci cei 25 km de dosare cred că se refereau la multe milioane de cetățeni, deci numărul celor vizați era foarte mare și acest număr creștea vertiginos, mai ales că publicarea pe Internet a documentelor, făceau cunoscuți nu numai pe cei din evidențele securității, dar mai ales pe turnătorii acestuia, care erau colegi, rude, vecini și pe care un astfel de demers i-ar fi afectat direct și pe termen lung, cu consecințe imprevizibile;
• omogenitatea categoriei de persoane despre care se referă dosarele SIPA din moment ce ele conțin informații în proporție de peste 90% despre magistrați, exact cei care instrumentează dosare și împart dreptatea și despre care societatea trebuie să aibă o imagine curată; SIPA a fost înființată cu știința magistraților, deci toată lumea se aștepta ca aceștia să se protejeze de tot ceea ce ar fi generat înscrierea de pagini de rapor cu activități generatoare de perturbări ale imaginilor lor publice, ca bază a șantajelor; cum și aceștia tot oameni sunt, au căzut pradă cu ușurință activităților care pentru alți oameni sunt obișnuite, fiind reflectate în dosare ca bile nu prea albe, mai multe sau mai puține, după caracterul fiecăruia;
• adversitățile cu intensitate controlată prin mass-media sunt diferite în cazul dosarelor securității, pentru că cei rămași neinplicați în contribuțiile din dosare au devenit nesemnificativi din moment ce reprezentau sub 20%, căci restul de 25% erau cei turnați și grosul de 55% erau turnătorii; 4 milioane de oameni curați nu au nicio eficiență în raport cu o majoritate de 16 milioane de implicați; colectivitatea magistraților nu depășește 300.000 de persoane, iar cei implicați în a face dosare și în a completa cu rapoarte și spovedanii ca piese de dosar nu depășesc 1,7 milioane de indivizi, deci în total cam 10% din populație; grupul țintă al neimplicaților este nu de 18 milioane, ci de 10 milioane, dacă ne gândim că actâtea persoane au avut sau au sau vor avea interacțiune cu sistemul judiciar; un grup țintă așa de numeros, manipulat de mass-media în ideia unui fals justițiarism are efecte dintre cele mai nocive.

Acum mințile înfiebântate care apar și a căror direcționare este întreținută de televiziuni prin abordări de o selectivitate grosolană insistă pe elementele de reciprocitate, în virtutea cărora, dacă ei au dorit să afle totul despre noi, noi avem dreptul să aflăm totul despre ei. Chiar aseară am auzit aceste vorbe de la un fost prezident, pe care justiția l-a salvat. Deci funcționează proverbul: pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești.

În opinia mea, pentru arhiva SIPA trebuie dată o lege, cu totul altfel construită decât pentru dosarele securității. Dacă despre multe din acea lege nu am a mă pronunța acum, unele lucruri trebuie să fie clare așa cum este cristalul: 

- dosarele magistraților aflați acum în activitate trebuie atent protejate;

- accesul la dosare trebuie extrem de bine definit și stabilite restricții;

- ceea ce se întreprinde să nu mai ducă la repetarea unei astfel de experiențe.

Trecutul celor care au abuzat de conținutul dosarelor SIPA trebuie cunoscut și sancționat sever, pentru a le pieri altora cheful să procedeze în același fel vreodată. Arhiva SIPA nu trebuie prin ea însăși să genereze dezechilibre majore în societate, mai ales la nivelul celor trei puteri recunoscute prin Constitție, mai ales că a patra putere acum, presa, are capacitatea de a juca fie rol de demolator total, fie rol de construcțor veritabil. Cine spune răzbunare vrem, de răzbunare va pieri, căci nimic nu rămâne neplătit pe lumea aceasta.

(29 mai 2017)