Comunismul și biserica

Statul comunist, ateu prin definiție, a avut o atitudine prostească față de biserică prin acțiuni ferme precum:

- dărâmarea bisericilor;

- închiderea de mănâstiri;

- prigonirea călugărilor;

- forțarea preoților să devină membri PCR;

- interzicerea religiei în școli;

- combaterea Bibliei fără a fi citită;

- interzicerea elevilor de a merge la biserică;

- urmărirea studenților de a nu se căsătorii cu preot;

- filarea ofițerilor de a nu-și boteza pruncii;

- punerea în antiteză a lui Dumnezeu cu Stalin;

- îndoctrinarea maselor împotriva credinței;

- mersul la spectacole păgâne în noaptea de Înviere;

- șantajarea preoților de către securitate;

- întemnițarea fețelor bisericești reprezentative;

- crearea omului nou fără credința în fsinți;

- înmormântarea capilor comuniști fără a fi cu mâinile pe piept;

- transformarea lui Eminescu în poet realist critic.

În realitate și comuniștii cei mai comuniști:

- își botezau copiii;

- se cununau religios;

- roșau ouă de Paști;

- tăiau porc de Crăciun;

- se închinau la necaz;

- spuneau rugăciuni;

- srbau clandestin zilele de sfinți;

- erau îngropați cu preot.

Numai așa se explică faptul că în 23 Decembrie 1989 s-a uitat de tot ateismul comunist, de toate preceptele legate de făurirea omului nou, de tot comunismul cu prostiile lui primitive, înguste și forțate, iar oamenii și-au reluat pe față obiceiurile și tradițiile pe care nu le abandonaseră nicio clipă. S-a trecut în extrema cealaltă, în care oamenii politici, în mod ostentativ participă la marile sărbători religioase, plini de smerenie, făcând cruci imense, deși nu prea sunt puși pe fapte bune nici față de cel de Sus și nici față de poporul pe care se bat cu cărămida în piept că l-ar sluji.

(21 mai 2017)