Caracterele: Sforarul

Nu vreau să mai redau definiția din DEX a sforarului, pentru că toată lumea îl cunoaște, pentru că toți ne-am întâlnit cu câte un sforar. 

Pe scara evoluției speciilor, sforarul are o dezvoltare liniară, chiar exponențială să zic. Dacă la celelalte specii evoluția a fost sinuasă, cu pierderi, cu suișuri și coborâșuri, în cazul sforarilor, evoluția nu a avut obstacole. Fiecare exemplar al speciei are acele caracteristici care îi permit conservarea fără eforturi inimaginabile. Sforarul este:

- un personaj;

- dificil;

- omniprezent;

- sociabil;

- lunecos;

- indefinit;

- fals;

- ascuns;

- mincinos;

- abil;

- viclean;

- superficial;

- duplicitar;

- rotativ;

- indecis;

- profitor;

- abject.

Sforarul își propune ca obiectiv:

- să ajungă ceva;

- să obțină ceva;

- să dezbine un grup;

- să torpileze o ideie;

- să profite la maximum;

- să fie votat;

- să distrugă;

- să nege;

- să lingușească;

- să aprobe.

Sforarul caută oportunități strict pentru el, întrucât el nu-și definește mai întâi un obiectiv și identifică modalități de atingere a respectivului obiectiv. El studiază contextul și caută să identifice un oarece câștig, drept care:

- face alinațe;

-  evaluează șanse;

- alege o strategie;

- definește obiectivul.

El face definirea de obiectiv numai și numai după ce are clar ce are de făcut într-un context deja definit, căci niciodată nu vine cu elemente de creativitate, ci se înșurubează acolo unde el crede că succesul îi va surâde și unde terenul este slab, pentru că este format din oameni care sunt ușor de manipulat, oameni cu o gândire pe dou pași, lipsiți de intuiția ce se produce la al treilea pas, exact pasul decisiv pentru sforar.

Am cunoscut tipul de sforrar care vine și încearcă să folosescă un context în direcția convenabilă lui, propunând variante care aparent sunt profitabile celui cu care stă de vorbă. Dacă acesta prinde nada și se antrenează în mișcarea pe care sforarul a pus-o la cale, cu siguranță se va alege cu buzele umflate, pentru că sforarul nu joacă cu jumătăți de măsură. El ia totul sau nimic.

Am cunoscut și tipul de sforar care la prima vedere pare dezinteresat de o anumită problemă. Numai că o dată pornit un mecanism, evoluția fenomentului are o singură traiectorie, unde la un punct, la masa de joc se așează triumfător sforarul care ia totul, nelăsând celorlalți nimic.

Numai cine gândește la rece și analizează argumentele sforarului își va da seama că respectivul urmărește obiective ascunse. Sforarul nefiind creativ, aplică scheme uzate, dar îmbrăcate frumos, care să deruteze. La sforar verbele sunt fie la timpul viitor, fie la modul condițional, dând falsa senzație interlocutorului că toată decizia îi aparține lui, pentru că el, sforarul stă deoparte, neimplicat. Numai că scena s-a repetat în fața mai multor persoane, pentru că el trage multe, chiar prea multe sfori pentru a-și atinge obiectivele. Ilf și Petrov au nenunărate exemple de sforari în romanele lor. La noi, după 1989 sforarii au alcătuit o adevărată clasă socială. Ei sunt recunoscuți cu ușurință doar prin faptul că într-o frază de 10 cuvinte, 6 cuvinte sunt numele unor persoane cu putere de decizie, în anturajul cărora el se învârtește, chiar și fără rost sau pe poziții de slugă sau de yesman. Pe sforar îl ajută foarte mult memoria mecanică, pentru că ar fi o calamitate pentru el să confunde numele de persoane și să încurce evenimente și mai ales proceduri banale, cu care el impresionează de fiecare dată. Niciodată n-am continuat vreo colaborare cu un sforar.

(28 mai 2017)

(28 mai 2017)