Este deosebit de important de analizat măsura în care se pierde timpul în sistemul educațional. Mai întâi, trebuie făcute clarificări corecte legate de ceea ce înseamnă a pierde timpul în sistemul educațional. Sunt nenumărate definiții ce se dau pentru timpul pierdut. În opinia mea, a pierde timpul în sistemul educaționat înseamnă:
- a nu face orele din program din cauză că lipsește profesorul;
- a sta la niște ore în care elevul nu învață prea mare brânză;
- a pleca de la ore pentru a merge în parc sau la film;
- a aștepta să vină profesorul care nu mai vine sau vine cu mare întârzâiere;
- a avea pauze prelungite datorate unor profesori care stau de vorbă între ei în cancelarie;
- a fi martor la scene halucinante în care elevul își bate profesorul în timpul orei;
- intervenția brutală a părinților în timpul orelor pentru a rezolva probleme personale;
- participarea la discuții dintre profesori care vor să-și revolve probleme în timpul orelor.
Nu au fost incluse aici pierderile de timp ale elevilor acasă cu învățatul sau cu statul la rezolvarea de probleme inutile, ce reprezintă mofturile unor educatori incompetenți, care nu știu să evalueze eforturile calitative ale elevilor și merg exclusiv pe aspecte cantitative.
Nu am inclus aici nici pierderea de timp a elevului pentru a participa la activități de care nu se va folosi niciodată pe durata existenței lui de cunoștințele pe care se zice că le-ar fi acumulat. Sunt nenumărate elemente de umplutură, detalii nesemnificative de care elevul trebuie să fie preocupat, care însă nu-i vor folosi niciodată nici ca teorie, nici ca practică, dar el a alocat timp să studieze sau chiar să memoreze descrierile acelor aspecte. Uneori, eforturile depuse de elev sunt tratate numai ca antrenament al minții, ca dezvoltare a capacității de a memora sau de a face legături dintre elemente disparate, pentru a dobândi o serie de abilități ce se presupune a fi utile la o adică. Pierderea de timp se datorează unui mod defectuos de a evalua obiectivele ce trebuie urmărite de elev și mai ales, căile de atingere a acelor obiective. Faptul că se pune foarte mare accent pe o diplomă și nu pe eficiența cu care vor fi folosite cunoștințele acumulate pe durata studiilor, duce la orientarea proceselor de instruire nu pentru cel ce studiază, ci pe necesitatea de a asigura locuri de muncă unor persoane care fac parte din sistemul de instruire, pe poziția de instructori. Din propria-mi experiență, am înregistrat pierderi de timp când:
- am avut profesori care nu stăpâneau materia și dezvoltam variante de soluții la probleme nerezolvate vreodată în prezența lor, pentru că erau slabi și nu se adaptau la cerințele noastre;
- profesorii veneau la seminarii și ne povesteau câte e-n lună și-n stele despre viața lor sau despre cântăreți de muzică ușoară, deși materia se numea filosofie sau analiză numerică;
- la seminarii făceam lucruri practice pe echipamente scoase din uz în industrie, dar încă materiale didactice că universitatea nu avea bani să le înlocuiască cu acea tehnică pe care noi am fi găsit-o la viitoarele noastre locuri de muncă;
- noi ca studenți preferam să purtăm discuții despre teme care nu duceau la nimic, dar îl incitam pe profesor să alunece spre zone unde el credea că se dă măreț dacă începe să ne spună multe;
- profesorul care memorase niște chetii pe care el însuși nu le înțelesese venea să ni le prezinte nouă și se manifesta ca un robot, fără să se întrebe dacă cineva a înțeles ceva.
Nu m-am simțit nicio clipă fericit că am pierdut timpul la ore de curs sau de seminar când trebuia să acumulez cunoștințe. S-a întâmplat acest lucru mai ales atunci când am fost pus să ridic din umeri în momentul când trebuia să fac ceva ceea ce ar fi trebuit să fi învățat fie în liceu, fie în facultate și lucrul acesta nu se întâmplase, dar nu din vina mea.
(12 mai 2017)
No comments:
Post a Comment