Comunismul și spectacolele de pe stadioane

Conducătorii comuniști, destul de rupți de realitate credeau că sunt atât de iubiți încât organizau spectacole pe stadioane cu ocazia a diferite aniversări. Oamenii erau chemați la ora 11,00 la instituții. Se pleca la 12 spre stadion. Se ajungea acolo cam pe la 15,00 și se aștepta degeaba pînă la ora 19,00. Pe stadion se făcea repetiții cu panourile, unde niște echipe la comanda unui tip ridicau panouri divers colorate deasupra capetelor. Se formau stema RSR, stema PCR, lozinci, portretul lui Ceaușescu, potretul Elenei, drapelul RSR. Coruri imense de pe teren cântau cântece precum Partidul, Ceaușescu, România, Republic măreață vatră, ăartidul minte luminată și altele. Actori celebri recitau poeme scrise de poeți de curte. Corul Madrigal cânta și el cântece patriotice compuse chiar de Marin Constantin. Echipe imense de dansatori dansau ceva tematic cu șantiere, cu ogoare și cu zidari. Era o mare desfășurare de forțe cam de  două ore. După aceea, în uralele spectatorilor, tovarășii din conducerea de partid și de stat plecau de pe stadion. Spectacolul era transmis în direct la televiziune, iar pbligatoriu, la cererea telespectatorilor se relua. Decă, stând pe stadion de la ora 15,00 până la 21,00 nu exista posibilitatea:

- să se bea apă;

- să se meargă la WC;

- să se miște omul doi pași;

- să se plece afară;

- să se ia o gustare.

După ora 21,00 în afara stadionului se cumpăra bere poloneză, cârnați sau înghețată. Lumea se dispersa repede spre casă să se golească și să se bucure că a scăpat de un alt calvar care părea fără sfârșit.

Într-un an s-a întâmplat să plouă și am rămas acolo nemișcați, iar spectacolul a decurs. O coristă a vrut să scoată umbrela și a venit un tip în costum și i-a smuls-o. Numai conducătorii stăteau sub acoperișul de la tribuna de protocol zero, în timp ce noi eram făcuți ciuciulete. Acolo am observat că aplauzele erau înregistrate și erau amplificate de difuzoare ca să se dea impresia  că iubirea este nețărmurită, ceea ce era cam departe de adevăr, mai ales că celel 4 ore de așteptare erau grele, să nu zic insuportabile. Pentru actori, pentru cântăreți, pentru poeți, în mintea mea era adevărată prostituare, dar ei sunt sigur, se considerat importanți, fericiți și măreți din moment ce erau solicitați să facă ceva acolo și să fie admirați de 100.000 de oameni, dar mai ales de conducătorii de partid și de stat, considerându-se niște aleși ai sorții. Acum mi se face și lehamite să-i văd pe unii dintre ei că strâmbă din nas ccând vorbesc despre acel comunism, din care s-au înfruptat, care le-a dat case, care le-a dat bănuțul și mai ales care le-a dat un anume statut, de care se bucură și acum. Are careva dintre ei curajul să semisiuni cu spectacolele de pe stadioame? N-aș prea crede, că i-ar face de râs.
Comunismul și spectacolele de pe stadioane erau forme complementare ale propagandei jalnice și a lipsei de imaginație. Și azi se poartă acele spectacole. În loc de panouri Gheorghe Flutur a folosit mioare, iar locul stadionului a fost luat de un versant de munte. Și Almășanca a făcut ceva tot în zona Moldovei, cu Nuți ca primadonă, tot o Elenă și ea. Tradiția merge mai departe, căci lecția învățată nu se uită niciodată.

(19 mai 2017)