Monday, August 8, 2022

Despre performanța indivizilor

Musai, trebuie să avem niște criterii de performanță. Chiar dacă societatea românească este în derivă, totuși, trebuie să avem niște repere, chiar dacă nu sunt ele cele mai grozave, dar trebuie să le avem.
Ar trebui să avem o clasificare a liceelor din România, dar nu avem. Știm că sunt licee unde media de admitere în clasa a IX este peste 9,50, cum tot atât de bine știm că sunt licee unde media de admitere cea mai mare este de 6,80 și cea mai mică este 5,00.
Ar trebui să existe o clasificare a liceelor și eu aș propune drept criteriu de clasificare o medie pe ultimii 5 ani a limitei cu care s-a intrat la liceul respectiv. Dacă în ultimii 5 ani la liceul X ultima medie de admitere a fost 9,00 apoi 9,50 apoi 9.30 apoi 9,75 apoi 9,50 va rezulta media acestora care va fi 9,41. Așa vor face toate liceele din țară și se vor ordona descrescător după această medie. Vom vorbi despre primul liceu să zicem cu media 9,97 dar și despre ultimul liceu, cel cu media să zicem 6,01.
Pentru universități există deja o ierarhizare românească. Există și o ierarhizare mondială a universităților din întreaga lume deci, dar universitățile românești nu ocupă poziții fantastice, fiind plasate 1001 -1200 dintr-un total de 2100 de universități.
Deci, când cineva se prezintă în CV că a terminat o facultate din cadrul unei universități, trebuie să mergem la clasamentul românesc să vedem pe ce poziție este acea universitate în raport cu un clasament intern și să mergem și la clasamentul mondial să vedem cum stă universitatea acolo.
Să zicem că un nene politician pune în CV că este absolvent al Facultății de Drept de la Universitatea BABEȘ_BOLYAI. Să vedem cât de valoros este acel nene, mergem la clasamentul românesc și vedem că Universitatea BABEȘ-BOLYAI este pe poziția 1, deci a terminat studiile într-o universitate de top din România în raport cu clasamentul nostru cel mioritic. Mergem mai departe, la clasamentul mondial și vedem că Universitatea BABEȘ-BOLYAI intră în calupul celor 200 de universități de la 1001 la 1200, ceea ce nu este foarte rău, căci au fost luate în evaluare 2.100 universități.
Lucrurile devin neplăcute atunci când cineva indică o facultate dintr-o universitate care nu figurează în niciun clasament, ceea ce înseamnă că respectiva entitate funcționează după propriile-i reguli și despre  absolvenții ei nu avem cuvinte prea măgulitoare, căci valoarea universității este dată de multe criterii, ceea ce înseamnă că bieții absolvenți au doar vina de a urma cursurile și de a fi evaluați în cadrul unei entități necompetitive, căci așa ceva și-au dorit, din moment ce toate clasificările sunt publice și există ca peste tot o cea mai bună universitate, o cea mai bună facultate, cum tot așa de bine există o cea mai slabă universitate, respectiv, o cea la slabă facultate sau cum zicem noi chinezii, fabrică de diplome.


(08 august 2022)

No comments:

Post a Comment