Vlad ALEXANDRESCU este un bărbat de 57 de ani.
Vlad ALEXANDRESCU este licențiat al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București promoția1989.
Vlad ALEXANDRESCU provine dintr-o familie de intelectuali adevărați, deci a avut mediul de a se forma cu o cultură solidă, cu principii de intelectual onest, profund și dedicat.
Vlad ALEXANDRESCU este doctor în filosofie din 1995 la 30 de ani.
Vlad ALEXANDRESCU și-a susținut în anul 2014, la 49 de ani, adică puțin cam târzior, teza de abilitare care-i dă drept de conducere de doctorat și să participe la un concurs pentru a ocupa un post de profesor universitar.
Vlad ALEXANDRESCU a fost între 2006 - 2011 ambasador în Luxemburg.
Vlad ALEXANDRESCU a fost ministrul culturii în intervalul – Vlad ALEXANDRESCU activează în USR.
Vlad ALEXANDRESCU a fost parlamentar.
Vlad ALEXANDRESCU m-a dezamăgit de faptul cum a gestionat scandalul de la Opera Română din mai 2016, ceea ce i-a adus plecarea de la minister.
Vlad ALEXANDRESCU m-a dezamăgit și prin implicarea sa stupidă legată de Institutul Levantului, căci mă așteptam ca în casă de la tăticul lui să fi aflat ceva mai multe despre trecutul de demult al culturii acestui popor.
Vlad ALEXANDRESCU m-a dezamăgit de soluția dată în legătură cu problema achiziționării sculpturii Cumințenia pământului a lui Constantin BRÂNCUȘI, aceea cu subscripția publică, soluție caricaturală care nu a dus niciunde și care a rămas tot ca problemă nerezolvată. În opinia mea, dacă proprietarul a cerut să zicem 15 milioane, ăla trebuia chemat la minister și să i se ofere 12 milioane doar pentru azi între orele 11,30 și 13,25 ca ofertă. Dacă ăla accepta se achiziționa sculptura și punct. Să nu-mi spună mie nimeni că ministerul culturii nu avea acești bani. S-au dus pe apa sâmbetei sume și mai mari...

Vlad ALEXANDRESCU m-a dezamăgit că nu a avut grandoarea care să-i asigure o asociere cu numele marelui BRÂNCUȘI care să-i fie favorabilă. S-a comportat ca un politician de Dâmbovița, care nu a știut să rupă pisica-n două și să-i rămână nule în istorie pentru totdeauna.
(22 august 2022)
No comments:
Post a Comment