M-am gândit, m-am tot răzgândit dacă să scriu sau să nu scriu despre necesitatea existenței unui muzeu virtual al ciberneticii economice - MVCE.
Este adevărat că neavând niciun respect față de trecutul nostru, chestia cu realizarea unui muzeu virtual al ciberneticii economice pare fie o erezie, fie o glumă proastă, fie o aiureală cap-coadă, din moment ce tumultul prezentului ne acaparează ca să nu spun ne invadează cu brutralitate, fără a mai ne lăsa să respirăm.
În mintea mea, atâta câtă mai am, eu văd realizarea acestui muzeu MVCE pe etape, prin adăugare, fără a fi cu o structură rigidă, exact după modelul femeii de la Coloanele din Piața Romană care croșeta rozete. dacă făcea o rozetă și o vindea, ok. dacă nu o vindea, din vreă șase rozete făcea un mileu. dacă-l vindea, ok. dacă nu-l vindea tot lucra pănă făcea o față de masă. De când nu mai este sediul de bancă unde fusese florăria, că clădirea are bulină roșie, nici femeia cu croșeta nu mai vine, dar exemplul ei, este de urmat.
Ca să se miște lucrurile cât de cât, mă gândesc să se ia așa mărunțel, pe etape.
Etapa 1: crearea unei prime pagini cu un text din care să rezulte despre ce este vorba. Se va spune că este un sistem deschis, care va evolua pas cu pas,. Se va spune că nimic nu este bătut în cuie și că toți care vor, au posibilitatea să contribuie la realizarea MVCE. Va apare și un buton care să arace că ceva-ceva se va găsi acolo și că vor urma și altele, încet-încet.
Etapa 2: butonul va avea cuvântul profesori. Când se face click pe el se intră pe trei secțiuni, ce corespund celor patru catedre afiliate facultății, adică profesori de la cibernetică, profesori de la statistică, profesori de la informatică și profesori de la matematică. Cine face click pe unul dintre butoane, va găsi acolo numele profesorilor puse în ordine alfabetică. Făcând clik la fiecare, se va găsi poza respectivului și ceva din CV-ul acestuia. dacă are cineva chef să pună acolo mult mai multe o va face, dar să se păstreze proporțiile, să nu ne găsim în situația în care inși cu contribuții minore să aibă nenumărate texte insignifiante și profesori de mare anvergură să aibă un text jalnic cum că prezentarea lor este under construction.
Aș mai vedea și alte etape în care să se prezinte:
- planurile de învățământ;
- listele cu studenții pe grupe din fiecare promoție;
- poze cu laboratoarele;
- prezentări ale conferințelor;
- coperți cu cursuri publicate;
- format electronic ale manualelor;
- scanări ale unor manuscrise de la profesori;
- filmulețe cu tot felul de aspecte;
- poze cu tehnica de calcul;
- poze de la sesiuni științifice de odinioară.
Idei sunt multe, numaică că una este să aibă omul idei și alta este ca oamenii să contribuie la transpunerea propriilor idei în viată. Este foarte greu să se facă un asemenea pas, dar nu este imposibil, dacă prin accesarea de fonduri se alocă forță de muncă, se trece la derularea etapelor și mai ales, la scormonirea arhivelor pentru a reconstitui trecutul, care este atât de necesar cunoașterii adevărului și de a se ști exact de unde se pornește, pentru a porni spre viitor cu încredere.
Tare aș vrea ca acum când se împlinesc 50 de ani de la înființarea facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică adevărurile să fie puse în matca lor, fără patimă, ci rațional și să văd și eu niște amfiteatre care poartă numele unor înaintași iluștri și toată lumea să știe ce rol a jucat fiecare în dezvoltarea acestei facultăți. Aici ironiile nu-și au rostul și de aceea nu fac eu acestă propunere, căci din autosuficiență trecutul este dacă nu negat, ocolot cu siguranță. E trist, chiar foarte trist. Dacă aș avea talent, aș scrie și eu un fel de Epigonii și aș enumera: Mănescu, Racoveanu, Nicolau, Vasilescu, Vaida, Tovissi, C și H Ionescu, iar în dreptul fiecăruia aș zice măcar o vorbuliță. Cum n-am nici har și nici nimic, tac și privesc în jur descumpănit, pur și simplu.
(22 martie 2017)
No comments:
Post a Comment